Data publicării:
Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiți. Rugăciunea puternică adresată Sfântului Mina
Sfântul Mare Mucenic Mina, sărbătorit de credincioşii ortodocşi în fiecare an pe 11 noiembrie, este protectorul casei şi al celor păgubiţi. Mii de credincioși, fiecare cu durerea pierderii a ceva, sunt prezenti îndeosebi pe 11 noiembrie, la Biserica "Sfantul Mina" din București, cu credința că vor recăpă ta ce-au pierdut dacă se roagă la moaștele mucenicului Mina.
Sfantul Mina este de origine egipteana. S-a nascut in apropiere de Memphis, stravechea capitala a faraonilor. A trait in timpul imparatilor romani Diocletian si Maximian. Ramane orfan pe cand era copil. Tatal i-a murit cand avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani dupa acesta.
Sfantul Mina leapada haina de ostas si imbraca haina pustincului
Sfantul Mina ajunge in armata imperiala, insa, pe 23 februarie 303, cand Diocletian a emis primul edict de persecutare a crestinilor, paraseste armata si se retrage in desert, dedicandu-se vietii ascetice. Dupa putin timp, Dumnezeu i-a dat puterea de a face minuni.
In vremea petrecuta in pustiu l-a intalnit pe Sfantul Macarie Egipteanul care i-a spus: "Ce cauti Mina, de unul singur, intre cer si pamant? Locul tau este printre oameni, ca acestia sa ia aminte la cuvintele si faptele tale. Daca ai schimbat o haina de ostas cu alta, atunci sfarseste pe campul de lupta, ca sa inviezi ca un invingator fara sabie".
Prezent in Cotyaeum la celebrarea unei sarbatori pagane, marturiseste fara ezitare ca este crestin. Este luat de soldati si dus inaintea prefectului Pyrrhus. Pentru ca a refuzat sa se lepede de credinta in Hristos, i s-au taiat mainile si picioarele, apoi capul, potrivit creștinortodox.ro
Moaștele Sfântului Mina
Incepand din anul 1874, biserica "Sfantul Mucenic Mina" din Bucuresti pastreaza fragmente din moastele Sfantului Mina. Ele au fost aduse de la Manastirea "Sfantul Mina" din Egipt si puse intr-o racla executata in anul 1941, cu sprijinul arhiereului Veniamin Pocitan. Mentionam ca moastele Sfantului Mina sunt prezente intr-o noua racla, sfintita pe 9 noiembrie 2011 de Patriarhul Romaniei.
Credinciosii se pot inchina la moastele Sfantului Mina si in Catedrala mitropolitana din Iasi. In aceasta Catedrala, printre moastele celor 32 de sfinti, se afla si un fragment din moastele Mucenicului Mina.
Si in Biserica "Sfantul Mina" din cartierul Obcin (Suceava) sunt prezente doua fragmente din moastele Sfantului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, in august 2001, de catre Arhiespicopul Sucevei si Radautilor.
Orasul Sfantului Mina - unul din cele mai vestite locuri de pelerinaj
Potrivit traditiei, trupul sfantului a fost luat de sora sa, si impreuna cu cativa soldati l-au dus la Alexandria pentru a fi pus intr-o biserica. In momentul in care persecutia impotriva crestinilor a incetat, un inger i s-a aratat Patriarhului Atanasie al Alexandriei, spunandu-i sa ia trupul Sfantului Mina si sa-l duca in Desertul de Vest. La cativa kilometri de Alexandria, la marginea Lacului Mariut, camila care ducea trupul sfantului, nu a mai vrut sa se miste, chiar daca a fost fortata de crestini sa mearga mai departe. Au interpretat acest lucru ca pe un semn de la Dumnezeu si au ingropat trupului Sfantului Mina in acel loc.
Multa vreme nu s-a stiut nimic de trupul Sfantului Mina, pana cand locul in care a fost inmormantat a daruit vindecare in mod miraculos unui pastor si turmei sale bolnave. Din Sinaxarul etopian aflam: "Si Dumnezeu a vrut sa arate locul trupului Sfantului Mina. Si era in acel desert un anume pastor, si intr-o zi o oaie care suferea de boala scabiei s-a dus in acel loc si s-a scufundat in apa micului izvor din apropierea locului si s-a rostogolit prin el si s-a vindecat pe loc. Si cand pastorul a vazut lucrul acesta si a inteles miracolul s-a minunat peste masura. Si dupa aceea obisnuia sa ia praf de pe acel altar si sa-l amestece cu apa si sa il puna pe oi si daca erau bolnave de scabie erau vindecate pe loc. Si obisnuia sa faca asta tot timpul si astfel ii vindeca pe toti care veneau la el".
Locul a devenit atat de cunoscut, incat si fiica imparatului Constantin cel Mare a fost vindecata aici de lepra.
In urma acestei minuni, Sfantul Mina i s-a aratat in vis imparatului si i-a descoperit ca in acel loc se afla inmormantat trupul sau. Ca multumire, imparatul va construi o biserica, in care a asezat racla cu moastele Sfantului. Asa va lua nastere orasul Sfantului Mina, unul din cele mai vestite locuri de pelerinaj din lume. Mentionam ca sunt cateva versiuni care il inlocuiesc pe Constantin cu imparatul de la sfarsitul secolului al V-lea, Zeno.
Orasul a fost distrus de arabi la mijlocul secolului al VII lea. In prezent, la aproximativ 1 km distanta de orasul Sfantul Mina, patriarhul copt, Chiril al VI-lea al Alexandriei, a ridicat o manastire in care se afla spre inchinare moastele Sfantului Mina.
Una din minunile Sfântului Mina
Odata, un crestin a mers sa se inchine in biserica Sfantului Mina si a fost gazduit la o casa de straini. Stapanul acelei case, cunoscand ca gazduitul avea bani in sanul sau, s-a sculat in miezul noptii si l-a omorat. Apoi, taindu-l bucati l-a pus intr-o cosnita si a ascuns-o in camara cea mai ascunsa din casa sa.
In vreme ce ucigasul se afla in nevointa si in ingrijorare, cum, unde si cand sa se duca sa ascunda partile celui ucis, i s-a aratat lui Sfantul Mina, calare in chip de ostas. Gazda a fost intrebata ce a facut cu strainul care gazduise la ea. Ucigasul a marturisit ca nu stie nimic. Atunci sfantul, pogorandu-se de pe cal, a intrat inauntrul camerei celei mai ascunse si, afland cosnita si scotand-o, s-a uitat la ucigas si i-a zis: "Cine este acesta?" Iar ucigasul de frica, a cazut la picioarele sfantului.
Iar sfantul, punand la loc toate membrele celui ucis si rostind o rugaciune, a inviat mortul si i-a zis lui: "Da lauda lui Dumnezeu". Iar mortul, ridicandu-se ca din somn si cugetand cele ce a patimit de la cel ce-l gazduise si cum a castigat viata a doua oara, a slavit pe Dumnezeu; iar multimea se inchina ostasului ce se aratase si care-l inviase.
Si dupa ce s-a ridicat de jos ucigasul, a luat sfantul banii de la el si i-a dat omului pe care-l inviase, zicandu-i: "Du-te frate in calea ta". Si a incalecat si s-a facut nevazut.
Rugăciune grabnic ajutătoare către Sfântul Mare Mucenic Mina
„Preasfinte şi întru tot lăudat Mare Mucenic Mina, de minuni făcătorule, primeşte această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor cu lacrimi fierbinţi ma rog ţie.
Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia şi ticăloşia mea, vezi bubele şi rănile trupului şi sufletului meu! Mă rog ţie, Sfinte Mina, grăbeşte-te a mă ajuta cu neincetatele şi sfintele tale rugăciuni. Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea, că ştiu, Sfinte al lui Dumnezeu, că ai pătimit munci grele şi chinuri înfricoşătoare pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vietuiesti luminat si ai aflat dar de Dumnezeu.
Fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la sfanta biserica ta si cu credinta ti s-a rugat nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in pagube fiind si alergand spre ajutorul tau, nu i-ai descoperit paguba lui?
Minunile si ajutorul tau m-au facut si pe mine sa alerg la ajutorul tau, să cred ca la orice facere de bine esti gata ajutător şi grabnic folositor. Şi eu acum, fiind scârbit şi în pagubă, alerg către tine cu credinţă şi cu lacrimi, îngenunchind, mă rog ţie, Sfinte şi Mare Mucenic Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubaşul şi scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea muceniceasca, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri.
Roagă-te ca sa fiu si eu ajutat si miluit pentru rugaciunile tale, si din pagube si necazuri izbavit, ca sa laud si bine sa cuvantez si sa slavesc intru tot laudatul si preaputernicul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News