Sfânta Maria. Peste 15.000 de pelerini sunt aşteptaţi la Basilica Papală Maria Radna
Mii de pelerini au început să ajungă la Basilica Papală Maria Radna, din oraşul arădean Lipova, unde în fiecare an au loc ceremonii religioase cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, fiind aşteptate peste 15.000 de persoane din mai multe ţări.
Cel mai mare pelerinaj din vestul ţării va dura până joi, când va fi oficiată o slujbă specială, în cinci limbi, respectiv română, maghiară, germană, slovacă şi croată. Preotul Paroh al Basilicii Papale Maria Radna, Andreas Reinholz, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că primii pelerini sosiţi sunt slovaci. 'Pelerinajul cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului a început.
Această sărbătoare adună, în aceste zile, peste 15.000 de pelerini aici la Maria Radna. După credincioşii slovaci, primii sosiţi, vor ajunge şi cei bulgari, croaţi, dar şi grupuri de pelerini români, maghiari şi germani. Important este ca toţi pelerinii să se simtă bine în acest sanctuar, pentru că noi toţi o cinstim pe Maica Domnului, pe mama noastră cerească. Cea mai importantă liturghie va avea loc în 15 august, când episcopul de Timişoara va celebra o sfântă liturghie solemnă împreună cu un oaspete important din Ungaria', a spus preotul.
Mănăstirea franciscană Maria-Radna poartă hramul Maicii Domnului şi atrage anual peste 80.000 de vizitatori. Conform înscrisurilor, prima biserică a fost ridicată în 1520, dar lăcaşul a fost distrus de două ori, sub ocupaţia turcească şi de un incendiu. Biserica actuală a fost sfinţită în 1767, iar în 1992 a fost declarată Basilica Papală Maica Harurilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News