SFÂNTA MARIA MICĂ. De ce nu e bine să mănânci mâncare gătită pe 8 septembrie
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Sfanta Maria
Sfanta Maria
Pe 8 septembrie se sărbătorește Sfânta Maria Mică (sau Nașterea Maicii Domnului), una dintre cele mai mari sărbători ale Ortodoxiei cu multe tradiții, obiceiuri și superstiții.

Pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

În credința populară, sărbatoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi

Mai există și o altă superstitie românească conform căreia cei care mănânca gătit la foc în aceste zile au șansa de a atrage asupra lor boli care îi pocesc. Se aprinde în schimb candela în dreptul icoanei Maicii Domnului și se lasă să arda pe tot parcursul sărbătorii.

Plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă. Începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.


De Sfânta Maria Mică nu este voie să aprinzi focul. Cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile pot atrage asupra lor boli care îi pocesc.

Se aprinde candela în dreptul icoanei Maicii Domnului şi se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii.

În România, peste 1.800.000 de femei poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana şi în jur de 400.000 de bărbaţi se numesc Marian sau Marin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel