Sevil Shhaideh, premier. "Liviu Dragnea își lansează candidatura la prezidențiale"
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Sevil Shhaideh este propunerea de premier PSD pe care Liviu Dragnea i-a făcut-o astăzi preşedintelui Klaus Iohannis. Liderul PSD își anunță astfel candidatura la alegerile prezidențiale din 2019, este scenariul lansat de jurnalistul Val Vâlcu la Radio România Actualități. 

"Legea 90/2001 îl împiedică pe Dragnea să fie premier, dar nu îl împiedică să fie președinte de țară. Prin acest guvern, Liviu Dragnea își anunță candidatura la alegerile prezidențiale. A discutat de la egal la egal cu președintele, a folosit arme puternice, în primul rând votul primit pe 11 decembrie, a avut o strategie și s-a ținut de ea. În afară de o colecție de sloganuri, partidele de opoziție nu au dat semnalul unei strategii.

Liviu Dragnea a avut. A pus pe primul plan programul de guvernare. Nu a scos un candidat care să personalizeze dezbaterea. Liviu Dragnea a avut o strategie câștigătoare.

În momentul de față are controlul asupra guvernului. Rezultatele, dacă lucrurile merg bine, revin PSD în ansamblu și liderului său, ceea ce îl poziționează pentru alegerile din 2019 pe locul 1. Este drept că și Victor Ponta se bucură de popularitate, dar nefiind în poziție executivă, neavând argumentele guvernării, rămâne rezerva de cadre dacă guvernarea nu merge bine. Dragnea este în poziția de a face, își va juca această carte și cred că meciul, în 2019, se va juca între Klaus Iohannis și Liviu Dragnea", a declarat Val Vâlcu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel