Data publicării:

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, învinsă din nou de Artego Bydgoszcz în EuroCup

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a fost învinsă categoric de formaţia poloneză Artego Bydgoszcz, cu scorul de 76-50 (18-16, 17-14, 20-2, 21-18), joi, în Sepsi Arena, în Grupa E a EuroCup la baschet feminin.

Campioana României a fost învinsă din nou de Artego, care se impusese şi în meciul din Polonia, însă scorul a fost mult mai strâns atunci, 67-72.

În meciul de joi, Sepsi SIC a făcut un sfert al treilea catastrofal, cu doar două puncte marcate şi 20 încasate.

Shae Marie Kelley s-a remarcat de la Sepsi, cu 15 puncte, 9 recuperări. Antrenorul Zoran Mikes le-a mai utilizat pe Jovana Pasic 2 puncte, 2 recuperări, 1 pasă decisivă, Jelena Vucetic 2 p, 2 rec, 2 pd, Kristina Topuzovic 8 p, 2 rec, 1 pd, Simina Andra Mandache 2 p, 3 rec, Annemarie Godri-Părău 2 p, 3 rec, 4 pd, Krisi Givens 12 p, 4 rec, 2 pd, Natalie Butler 4 p, 6 rec, 1 pd.

Pentru formaţia oaspete au jucat Jennifer O'Neill 10 p, 6 rec, 3 pd, Brianna Kiesel 2 p, 3 rec, 7 pd, Elzbieta Miedzik 11 p, 5 rec, 8 pd, Wiktoria Karolina Sobiech, Katerina Rîmarenko 15 p, 4 rec, 1 pd, Karolina Pobozy 10 p, 2 rec, 3 pd, Laura Miskiniene 24 p, 11 rec, 3 pd, Karina Michalek 4 p, 1 rec.

În celălalt meci, Galatasaray Istanbul a învins-o în deplasare pe Lulea BBK (Suedia) cu 72-67.

Artego Bydgoszcz e lider, cu 8 puncte, urmată de Sepsi, 6 puncte, Galatasaray, 6 puncte, Lulea BBK, 4 puncte.

Pe 27 noiembrie va avea loc partida Galatasaray - ACS Sepsi, iar pe 28 noiembrie se va juca meciul Artego Bydgoszcz - Lulea BBK.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel