Senatorul Tim Kaine, vicepreședintele lui Hillary Clinton
Candidata democrată la președinția SUA, Hillary Clinton, îl va alege cel mai probabil pe senatorul Tim Kaine pentru postul de vicepreședinte, informează vineri Wall Street Journal, care citează surse democrate familiarizate cu acest proces.
Potrivit sursei citate, Hillary Clinton va face în cursul zilei de vineri un anunț privind partenerul său din lupta pentru președinția SUA, scrie Agerpres.
Un alt senator, Cory Booker din statul New Jersey, alături de ministrul agriculturii, Tom Vilsack, sunt și ei printre candidații finali pentru această nominalizare, dar Tim Kaine este favorit, a declarat pentru Reuters o sursă democrată apropiată acestui dosar.
Hillary Clinton ar urma să-și anunțe partenerul din viitoarea campanie electorală printr-un mesaj pe rețelele de socializare chiar vineri, în condițiile în care ea are programate în această după-amiază două evenimente electorale în Florida.
Wall Street Journal scrie că Hillary Clinton va face probabil anunțul vineri și că se crede că Tim Kaine va fi persoana nominalizată pentru postul de vicepreședinte.
Hillary Clinton, fost secretar de stat, va fi nominalizată oficial candidată a democraților la președinție la convenția partidului de săptămâna viitoare, de la Philadelphia. Alegerea pe care o va face pentru acest post s-ar putea dovedi un semnal timpuriu privind planul ei de bătaie în lupta cu republicanul Donald Trump, scrie Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News