Senatorul Ted Cruz, criticat de texani după ce a fugit în Cancun când au venit zăpezile
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Ted Cruz a fugit din Texas când a venit iarna grea
Ted Cruz a fugit din Texas când a venit iarna grea
Senatorul republican de Texas, Ted Cruz, a fost criticat că a plecat în Cancun în timp ce statul său este afectat de o criză climatică fără precedent.

Conform Agerpres, senatorul a plecat miercuri, alături de familie, cu avionul la Cancun, abandonându-i pe alegătorii săi în mijlocul unei crize fără precedent. Polemica a început atunci când au apărut fotografii în care senatorul putea fi văzut pe aeroportul din Houston şi la bordul unui avion care se îndrepta spre celebra destinaţie turistică tropicală, situată în peninsula mexicană Yucatan.

Într-un comunicat, senatorul a explicat că, orele de curs fiind anulate pentru restul săptămânii, fiicele sale şi-au exprimat dorinţa de a pleca în vacanţă alături de prieteni. „Dorind să fiu tată bun, am luat avionul cu ele ieri seară (miercuri) şi mă voi întoarce în această după-amiază”, a precizat el. „Sunt, ca şi echipa mea, în contact permanent cu responsabilii locali pentru a stabili ce se întâmplă în Texas”, a mai scris senatorul, evocând penele de curent care i-au lovit statul natal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel