Senatorul Andrei Volosevici, demisie din PNL. Ce motive invocă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Un senator liberal și-a anunțat, marți seară, demisia din PNL, subliniind că nu a intenţionat vreodată să prejudicieze formaţiunea politică, chiar dacă de multe ori a avut o altă opinie despre modul în care trebuie asumate funcţiile publice în administraţia locală.

'Partidul Naţional Liberal a decis că nu mai are nevoie de mine, de ideile pe care le am, şi de echipa mea, care în vara acestui an a ajutat la câştigarea alegerilor în Ploieşti. Având în vedere aceste aspecte, am decis ca mâine să îmi dau demisia din PNL, partid pe care nu am intenţionat vreodată să îl prejudiciez chiar dacă de multe ori am avut o altă opinie despre modul în care trebuie asumate funcţiile publice în administraţia locală. În aceste condiţii, atâta timp cât sunt oameni care cred în mine şi care mi-au apreciat activitatea, cred ca le sunt dator să continui', a scris senatorul liberal Andrei Volosevici pe pagina sa de socializare.

[citeste si]

Contactat telefonic, Volosevici a declarat, pentru Agerpres, că nu doreşte să facă alte comentarii privind decizia sa, adăugând că, în următoarele zile, va discuta despre viitoarele sale opţiuni politice.

'În următoarele zile, sigur vom putea discuta despre lucru acesta. Până una alta, nu aş vrea să comentez. Ce vreau să se înţeleagă foarte clar este că am respect pentru toţi colegii din PNL, (...) dar nici nu vreau să prejudiciez în vreun fel imaginea şi nici să creez vreo neplăcere. În următoarele zile vom discuta şi despre opţiunile mele, vor fi publice', a spus Volosevici.

Senatorul Andrei Volosevici a fost primar al Ploieştiului, din partea PDL, în mandatul 2008 - 2012, iar în toamna lui 2012 a candidat pentru un post de parlamentar, după ce a pierdut cursa electorală pentru un nou mandat de primar în favoarea fostului edil Iulian Bădescu. A fost ales, în 2012, senator într-un colegiu din Ploieşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel