Senatorii scandalagii, și cu mai puțini bani, și fără cuvânt! Modificare importantă în Parlament
Senatorii care nu respectă liniştea şi ordinea în plen, sau care sunt violenţi verbal sau chiar fizic cu alţi parlamentari, vor suferi consecinţe serioase.
Tulburarea repetată a ordinii parlamentare prin utilizarea oricăror forme de agresivitate directă de natură fizică sau verbală la adresa oricărei persoane prezente la activităţile parlamentare constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu reţinerea unui procent de până la 50% din indemnizaţia lunară brută a senatorului, pentru o perioadă de până la 6 luni, prevăd modificările aduse Regulamentul Senatului şi votate, luni, în plen.
Au fost înregistrate 72 de voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi 21 de abţineri, scrie Agerpres.
Doar 10 secunde pe intervenţie
Tulburarea repetată a ordinii parlamentare atrage după sine şi limitarea luării de cuvânt în cadrul şedinţelor Senatului la maxim 10 secunde/intervenţie, pentru o perioadă de până la trei luni, începând cu ziua aplicării sancţiunii disciplinare.
Potrivit noului Regulament, constituie abateri disciplinare, în cazul săvârşirii repetate de către senatori, sancţionate cu reţinerea unui procent de până la 50% din indemnizaţie, utilizarea cardului de vot electronic în cadrul sistemului de vot de către orice altă persoană şi transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţelor Senatului Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau ale comisiilor prin alte mijloace decât cele prevăzute în Regulamentul Senatului. Prin excepţie, senatorii pot transmite sau înregistra şedinţa Senatului şi şedinţele comisiilor numai în perimetrul din sala de şedinţe alocat grupului parlamentar ai căror membri sunt sau în cazul parlamentarilor neafiliaţi în perimetrul alocat acestora.
Abaterile care se sancţionează cu EVACUAREA din plen
Alte noi abateri incluse în Regulamentul Senatului pentru care nu este afectată indemnizaţia senatorului vizează desfăşurarea unui material vizual cu caracter ofensator, inclusiv bannere, în sala de şedinţe în plen sau în sălile comisiilor Senatului şi difuzarea unor materiale audio înregistrate cu caracter ofensator şi utilizarea de mijloace de amplificare audio care, prin volumul sunetului sau prin conţinutul lor, pot perturba desfăşurarea şedinţelor.
Toate aceste noi abateri se sancţionează cu evacuarea imediată din sală a persoanei/persoanelor care săvârşesc faptele. Evacuarea este obligatorie şi se dispune de către preşedintele de şedinţă din oficiu sau la solicitarea unui senator, cu acordul majorităţii ponderate a liderilor grupurilor parlamentare.
"Retragerea şi punerea la dispoziţie a secretarului general al Senatului pentru o perioadă de până la 6 luni a tuturor angajaţilor şi a logisticii auto repartizate grupului parlamentar care prin acţiunile sale pune în pericol Buna funcţionare şi siguranţă autorităţii publice a demnitarilor sau angajaţilor acesteia în incinta Senatului începând cu data constatării afectării bunei funcţionări a activităţii Senatului aplicată prin decizia Biroului permanent la sesizarea preşedintelui de şedinţă a unui grup parlamentar ori a unui senator," prevede la art 208, litera h, Regulamentul modificat.
Noul Regulament mai stabileşte că, pentru menţinerea ordinii în şedinţele comisiilor, preşedinţii acestora au aceleaşi drepturi ca şi preşedintele Senatului şi pot aplica anumite sancţiuni.
Senatorul sancţionat disciplinar nu poate reprezenta Senatul în relaţiile interne şi externe ale acestuia pe o perioadă de până la 3 luni de la data rămânerii definitive a sancţiunii, se mai arată în Regulamentul modificat luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News