Senator PSD: Recomand examen psihiatric celor care gândesc amenzile din Codul rutier
Senatorul PSD, Florian Popa, a ridicat problema concentraţiei de alcool atunci când se face analiza cu etilotestul, precum şi a celor două probe biologice care urmează a fi luate în unităţi sanitare, însoţite de un examen clinic. Totodată, cuantumul amenzilor rutiere, disciplina în trafic, dar nu în ultimul rând educaţia rutieră sunt temele discutate, luni, de senatorii social-democraţi cu ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, cu privire la noul Cod rutier.
"O concentraţie de 0,40 în aerul expirat înseamnă poate o bere sau un antreu şi la urmă un păhărel mic. La cei care nu beau, enzima care metabolizează alcoolul indicat are o concentraţie mult mai mică sau chiar e dispărută, ceea ce face ce nebăutorul să fie mai expus decât cel care bea în permanenţă la o astfel de explorare, care nu mi se pare foarte corectă. Două probe biologice luate într-un spital sau la un institut de medicină legală pot însemna câteva ore, două sau mai mult, după prinderea vinovatului. În această perioadă, ficatul normal are timp să metabolizeze o mare cantitate din alcoolul pe care l-a băut eventual conducătorul auto şi se ajunge iar la un fel de exprimare infidelă a situaţiei reale a consumatorului. Asta se poate aranja cu agentul de circulaţie", a explicat Florian Popa.
Cuantumul amenzilor, criticat de parlamentarul PSD
"Mi se pare exagerat cuantumul de amenzi. Şi recomand - mai în glumă, mai în serios - un examen psihiatric sau psihologic celor gândesc de o asemenea manieră. 800 de lei amenda la jumătate din cuantumul minim al unei amenzi mai mari pe punctajul pe care l-a dat ministerul este salariul pe o lună al conducătorului auto de la Senat. A-i lua 800 de lei zicând că e amendă mică şi că prin asta se face educaţie înseamnă a-l lipsi de mijloacele de trai pentru o lună. Nu e o glumă", a argumentat Florian Popa.
Senatorul social-democrat a precizat că ia în calcul amendarea proiectului Codului rutier, dacă propunerile sale nu vor fi menţionate în textul iniţial, relatează Agerpres.
"Când va ajunge la Senat, voi încerca să lămuresc mai exact care e problema aşa-zisului consum de alcool, că tot ni se spune că în România nu se poate decât cu forţa. Nu cred în treaba asta, se poate să fie nevoie de o forţă, dar de o forţă de un exemplu care să fie egal şi pentru conducători, şi pentru agentul de circulaţie", a completat Popa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News