Data publicării:

Şeful JPMorgan: Zona euro are 60% șanse să iasă din criză

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
jamie-dimon-air-quote
jamie-dimon-air-quote

Directorul general al băncii americane JPMorgan, Jamie Dimon, consideră că șansele zonei euro de a ieși din criză au scăzut la 60%, față de 90% cât estima anterior. Jamie Dimon apreciază, de asemenea, că Europa va depăși momentul, deși criza datoriilor de stat din zona euro reprezintă cel mai serios risc pentru economia globală.

Bancherul american Jamie Dimon crede că zona euro are acum o şansă de 60% să treacă de criză, faţă de 90%, cât aprecia anterior, însă declară, că pentru a depăși situația gravă, guvernele zonei euro trebuie să implementeze măsuri credibile de austeritate, iar Banca Centrală Europeană ar trebui să asigure lichiditate pe termen nelimitat pentru ţări cu probleme, precum Spania şi Italia.

"Avem nevoie urgentă de o soluţie. Cu cât se prelungeşte criza, cu atât avem şanse mai mici să scăpăm uşor, se vor intensifica presiunile din pieţe", a spus Dimon, într-un interviu publicat de ziarul german Die Welt.

"Am crezut că Europa va reuşi să treacă peste. Cred încă asta", a continuat directorul general al băncii americane JPMorgan.

Deși Jamie Dimon a anunțat că banca americană nu intenționează să iasă din Europa, pierderile estimate s-ar putea apropia de circa 5 miliarde de dolari pe portofoliul de 16 miliarde de dolari care constituie expunerea pe sudul Europei, ceea ce a determinat reevaluarea tuturor contractelor din zonă.

În opinia directorului general al băncii americane, criza din zona euro a creat incertitudine pe piețele financiare, mai mare decât cea a falimentului Lehman Brothers.

Citește și:

Şeful Linde: Germania trebuie să ia în calcul ieşirea din zona euro

Standard&Poor’s intenționează să retrogradeze mai multe state din zona euro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel