Șefa misiunii Băncii Mondiale în România, țepuită cu 200 de mii de euro
Opt persoane au furat şi au vândut acţiuni de 200.000 de euro, deţinute de Ana Maria Mihăescu, şefa misiunii din România a diviziei de investiţii a Băncii Mondiale, folosindu-se de un act de identitate fals şi de o femeie cu înfăţişare apropiată de cea a oficialului.
Ana Maria Mihăescu, şefa misiunii International Finance Corporation (IFC) din România, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, a fost victima unui furt „cu buletinul“. Mai exact, opt persoane au furat şi au vândut acţiuni în valoare de 900.000 de lei (200.000 de euro), deţinute de oficialul IFC, folosindu-se de un act de identitate fals şi de o femeie cu o înfăţişare apropiată Anei Maria Mihăescu, scrie adevarul.ro.
Cum au reușit?
La începutul acestui an, doi dintre cei opt inculpaţi în dosar, printre care şi Livia Galea, singura femeie din grup, au mers la sediul firmei de brokeraj Carpatica Invest cu un act de identitate falsificat după cel al Anei Maria Mihăescu şi au cerut brokerilor să ceară de la Depozitarul Central un extras de cont cu situaţia detaliată a acţiunilor pe care aceasta le deţine, potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, citaţi de „Ziarul Financiar“.
Acţiunile SIF Muntenia şi SIF Transilvania pe care oficialul IFC le deţinea erau păstrate la Depozitarul Central pentru că aceasta le primise în urma cuponiadei şi nu le tranzacţiona pe bursă. Pentru a le tranzacţiona, este nevoie de transferul titlurilor de la Depozitar către un broker.
După ce au obţinut extrasul de cont, cei doi s-au dus la o altă societate de brokeraj, Actinvest din Braşov, au deschis un nou cont pe numele Anei Maria Mihăescu şi au început să vândă acţiunile.
Vânzările au avut loc prin tranzacţii repetate pe parcursul a două luni, iar banii intrau într-un cont deschis la Raiffeisen Bank, deschis tot pe baza acelui buletin falsificat.
Toată operaţiunea a fost pusă la cale de cele opt persoane în primul trimestru din 2013, iar şefa misiunii IFC din România a aflat că nu mai este proprietarul acţiunilor abia în aprilie. A aflat de furt când a vrut să participe la Adunarea Generală a Acţionarilor SIF Muntenia, dar nu a putut pentru că a primit o notificare că nu mai este acţionar.
Cei opt riscă între 10 şi 20 de ani de închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News