Data actualizării:
Data publicării:

Securitate ”varză” la CERN, laboratorul care poate topi Planeta într-o nanosecundă

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Centrul European pentru Cercetare Nucleară (CERN) a deschis o anchetă internă după difuzarea unui video cu o parodie de sacrificiu uman. Filmarea a fost făcută, aparent, în campusul CERN, ceea ce ridică semne de întrebare asupra securității celui mai mare laborator științific din lume, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Înregistrarea, postată online în 11 august și vizionată deja de 90.000 de ori, arată mai multe persoane îmbrăcate în sutane negre, cu capetele ascunse sub glugi, care participă la un ritual în fața unei statui a zeiței Shiva în curtea privată a CERN, situat la granița franco-elvețiană, nu departe de Geneva.

Scena, luminată de două torțe mari, este filmată de la distanță dintr-un imobil care se înalță chiar lângă curte. O femeie îmbrăcată în alb se lungește pe sol, fiind aparent înjunghiată de un bărbat încălțat cu pantofi de baschet.

"Această înregistrare a fost făcută în incinta noastră, dar fără permisiunea noastră și chiar fără știrea noastră", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a CERN într-un email.

Teoriile conspirației: se practică sacrificii umane

Filmul video a fost reluat imediat de situri adepte a teoriei complotului, dintre care unele au susținut că CERN practică sacrificii rituale.

În afară de ceea ce pare a fi un umor școlăresc, această înregistrare video suscită semne de întrebare cu privire la nivelul de securitate al sitului științific.

"CERN primește în fiecare an mii de utilizatori din lumea întreagă și câteodată unii dintre aceștia își lasă simțul umorului să meargă prea departe. Este ceea ce s-a petrecut și acum", a explicat purtătoarea de cuvânt.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel