Data publicării:
Se pregătește de carantină. Rata de infectare a ajuns la 6,69
Intrarea în carantină a municipiului Bistrița este iminentă. Incidența raportată pentru Bistrița indică o rată de îmbolnăviri Covid-19 de 6,69/1000 de locuitori.
Drept urmare, autoritățile fac pregătirile necesare pentru măsurile care se impun în acest sens, notează Mediafax.
Până la parcurgerea etapelor legale pentru pregătirea și instituirea carantinei, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a stabilit în ședința de joi recomandări și inițiative pentru perioada imediată:
1. Întrucât campania electorală pentru alegerile parlamentare din acest an începe de vineri, 6 noiembrie, pentru a nu pune în pericol sănătatea alegătorilor, a candidaților sau a echipelor acestora și pentru a preveni răspândirea coronavirusului, C.J.S.U. recomandă ca activitățile de campanie, în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cazurilor de CoVid-19 este de peste 3/1000 de locuitori, să se desfășoare prin intermediul social media și mass-media, evitând campaniile door-to-door, față în față sau adunările, pentru a reduce cât de mult contactul între persoane.
2. De asemenea, la inițiativa Prefecturii, a fost începută o campanie de informare și conștientizare a cetățenilor, prin intermediul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, cu privire la regulile ce trebuie respectate cu strictețe în această perioadă.
3. Totodată, locuitorii vor primi și mesaje de avertizare comunicate prin intermediul RO-ALERT.
Măsurile impuse odată cu carantinarea orașului vor fi comunicate imediat după elaborarea și aprobarea unei decizii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News