SCUTIRE de la plata chiriei pentru cel mult 90 de zile. Ce s-a DECIS în Senat
Senatul a adoptat, marți, un proiect de lege privind scutirea de la plata chiriei pentru cel mult 90 de zile a locatarilor şi operatorilor economici.
Senatorii au adoptat, marți, un proiect de lege care scuteşte, la cerere, de la plata chiriei pe o perioadă de cel mult 90 de zile, locatarii sau operatorii economici.
Astfel, potrivit proiectului de lege, locatarii, operatorii economici, profesionişti şi autorităţile publice şi entităţile juridice de drept privat a căror activitate a fost întreruptă sau restrânsă prin aplicarea unor acte ale autorităţilor publice în perioada de aplicare a stării de urgenţă pot suspenda la cerere, fără plata de dobânzi şi alte penalităţi asemănătoare plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii sau puncte de lucru.
Facilităţile se aplică pe toată durata stării de urgenţă instituită, dar nu mai mult de 90 de zile, calculându-se pentru fracţia din fiecare lună.
Proiectul de lege inițiat de parlamentarii PSD Şerban Nicolae, Paul Stănescu şi Alfred Simionis va trece şi prin Camera Deputaţilor, care va avea rol de for decizional, apoi va merge la preşedintele României pentru promulgare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News