Data actualizării:
Data publicării:

Scurgeri de informații despre Trump. Anchetă penală în Marea Britanie

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Donald Trump
Donald Trump

Scotland Yard a anunţat vineri seară că a deschis o anchetă privind scurgerea în presă a unor note diplomatice extrem de critice la adresa preşedintelui american, Donald Trump, ce a provocat demisia ambasadorului britanic la Washington, relatează AFP.

"Unitatea antiteroristă a poliţiei metropolitane (din Londra), care are responsabilitatea naţională de a ancheta asupra unor eventuale infracţiuni penale la legea privind secretele oficiale, a deschis o anchetă criminală, a anunţat şeful adjunct al Scotland Yard, Neil Basu, într-un comunicat.

"Date fiind consecinţele prezentate pe larg în presă ale acestei scurgeri de informaţii, sunt convins că acesta a dăunat relaţiilor internaţionale ale Marii Britanii şi clar va fi în interesul publicului de a-i traduce în justiţie pe cel sau pe cei vinovaţi", a adăugat Neil Basu.

Într-o serie de telegrame publicate în presă săptămâna trecută, ambasadorul britanic în SUA, Kim Darroch, îl califica pe preşedintele Trump ca 'instabil' şi 'incompetent', iar administraţia americană drept 'unică în disfuncţionalitatea sa'.

Critici dure făcute de Donald Trump

Aceste scurgeri au provocat furia preşedintelui american care a afirmat luni că SUA nu ar mai fi avut "contact" cu Kim Darroch, un "tip foarte prost". Donald Trump a criticat-o de asemenea pe Theresa May, premierul britanic demisionar, care şi-a făcut cunoscut sprijinul pentru diplomat.

În cele din urmă, ambasadorul Kim Darroch şi-a anunţat miercuri demisia, o plecare "foarte regretabilă", potrivit prim-ministrului.

Anchetă de proporții

Guvernul britanic anunţase duminică deschiderea unei anchete pentru a găsi persoanele care au permis publicarea unor rapoarte confidenţiale în Mail on Sunday.

"Vom urmări vinovaţii cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie", a declarat miercuri lui Simon McDonald, şeful serviciilor diplomatice britanice, în faţa Comisiei pentru politică externă a parlamentului.

El a calificat afacerea ca fiind "cea mai mare încălcare a încrederii" întâlnită vreodată de serviciile sale.

Calmat, preşedintele american, Donald Trump, i-a urat vineri "succes" fostului ambasador britanic şi a declarat reporterilor la Washington că Londra ar trebui să îşi rezolve problema "scurgerilor de informaţii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel