”Scrisori-capcană”, care generează speculaţii privind o legătură cu Ucraina. Rusia a condamnat trimiterea scrisorilor-bombă
Autorităţile spaniole au confirmat joi că mai multe scrisori-capcană, ''similare'' cu cea care a explodat miercuri în ambasada Ucrainei, au fost interceptate în Spania, inclusiv două adresate premierului şi ministrului Apărării.
Scrisoarea-capcană adresată premierului a fost primită pe 24 noiembrie şi a fost neutralizată, a precizat Ministerul de Interne, scrie Agerpres.
Miercuri, o scrisoare-capcană a rănit uşor o persoană când a explodat în ambasada Ucrainei din Madrid. Altă scrisoare a fost de asemenea trimisă la ambasada SUA în Spania.
Producătorul de arme Instalaza din Zaragoza a primit miercuri seara târziu un pachet potenţial periculos, potrivit oficialului guvernamental de securitate Rafael Perez. Compania produce arme pe care Spania le-a furnizat Ucrainei.
Un al patrulea transport suspect a fost interceptat joi dimineaţa devreme la baza aeriană Torrejon, în apropiere de Madrid, care este folosită de avioane militare pentru a prelua provizii destinate Ucrainei. Scanerele au arătat că 'exista un mecanism suspect în el', a declarat pentru dpa un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.
O a cincea scrisoare-capcană a fost primită joi dimineaţă de Ministerul Apărării, adresată ministrului Apărării, Margarita Robles, a declarat Perez într-o conferinţă de presă. Aceasta scrisoare a fost, de asemenea, neutralizată.
Autorităţile spaniole nu au negat informaţiile din presă potrivit cărora toate transporturile ar putea avea legătură cu războiul din Ucraina şi vede incidentele drept atacuri teroriste. Madridul a anunţat o creştere a măsurilor de securitate în jurul reprezentanţelor diplomatice din Spania.
Ambasadorul ucrainean în Spania, Serhii Pohorelţev, a declarat că bănuieşte că Rusia se află în spatele atacului asupra ambasadei.
Într-un tweet publicat joi, ambasada Rusiei în Spania a condamnat trimiterea scrisorilor-bombă.
În faţa informaţiilor despre pachetele explozive trimise la ambasada Ucrainei în Spania şi la entităţi oficiale spaniole, declarăm că orice ameninţare sau act terorist, în special cel îndreptat împotriva unei misiuni diplomatice, este total condamnabil", a scris aceasta, potrivit AFP.
Citește și:
Spania consideră explozia de la Ambasada Ucrainei atac terorist
Autorităţile spaniole consideră explozia de la Ambasada Ucrainei drept un act terorist, a anunţat, miercuri, Agenţia Europa Press. Potrivit agenţiei, Colegiul Naţional Judiciar din Spania a decis "să considere incidentul de la Ambasada Ucrainei din Madrid, în urma căruia un angajat al departamentului diplomatic a fost rănit, drept un presupus act terorist". Potrivit Europa Press, judecătorul José Luis Calama a demarat un proces preliminar după ce a primit un raport întocmit de poliţia spaniolă. "Documentul cuprinde detaliile cheie ale incidentului" - a subliniat agenţia.
Explozia de la Ambasada Ucrainei din Madrid a avut loc în jurul orei 13:00, ora locală (15:00, ora Moscovei). O scrisoare cu o bombă adresată ambasadorului a fost deschisă de un oficial al ambasadei. Acesta a fost rănit uşor la mâna dreaptă şi a solicitat în mod independent asistenţă medicală la Spitalul "Nuestra Senora de America" din Madrid. Poliţia a izolat teritoriul din jurul ambasadei, scrie Rador.... Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News