Scarlett Johansson divorțează
Scarlett Johansson i-a intentat divorț soțului ei, francezul Romain Dauriac. Cei doi s-au căsătorit în anul 2014.
După săptămâni de speculații cu privire la situația mariajului ei, starul hollywoodian Scarlett Johansson a intentat divorț de soțul francez Romain Dauriac, scrie New York Post marți.
Avocata actriței, Judith Poller, i-a înmânat deja actele de divorț avocatului lui Dauriac, Harold Mayerson.
Publicația a susținut că sfârșitul formal al mariajului ar putea duce la „o luptă urâtă pe custodia fiicei de trei ani a cuplului, Rose".
[citeste si]
Publicația NY Post l-a citat pe Mayerson declarând că Dauriac „ar vrea să se mute în Franța cu fiica sa și D-na Johansson face destul de multe călătorii".
„Va fi un proces interesant", a adăugat avocatul.
Johansson și Dauriac au început să se întâlnească la sfârșitul anului 2012 și s-au căsătorit pe 1 octombrie 2014, în Montana.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News