Data publicării:

Scandal la Vatican. Trei băieți de altar susțin că ar fi fost abuzați de preoți

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alţi trei foşti băieţi de altar susţin că au fost abuzaţi sexual de doi preoţi de la Vatican, acesta fiind al doilea scandal de pedofilie care afectează capitala Bisericii catolice din ultimele două luni, potrivit The Guardian.

Acuzaţiile de abuz sexual dintr-un seminar pentru minori de la Vatican, care vor fi prezentate într-o emisiune TV ce va fi difuzată duminică, se referă la fapte care s-ar fi petrecut în anii 1980 - 1990, când băieții, care au participat la ceremonii religioase papale, aveau vârste cuprinse între 10 și 14 ani.

Scandalul a izbucnit la două luni după ce reprezentanții Vaticanului au spus că îl vor pune sub acuzare pe preotul Gabriele Martinelli, în vârstă de 28 de ani, pentru că ar fi abuzat sexual câțiva băieți de altar, în 2012, pe când era profesor la seminarul pentru tineret Sfântul Pius al X-lea. Anunțul a fost făcut după o anchetă efectuată la acea școală de jurnaliștii emisiunii italiene "Le Iene", în 2017.

De asemenea, reprezentanții Vaticanului au spus la momentul respectiv că se analizează posibila inculpare a fostului rector al instituției, Enrico Radice, acuzat de complicitate.

Biserica catolică s-a confruntat cu mii de acuzații de pedofilie în lumea întreagă, însă ancheta din 2017 a fost prima care a expus astfel de abuzuri săvârșite chiar în inima instituției.

Jurnalistul Gaetano Pecoraro, unul dintre cei doi autori ai anchetei, spune că au decis să cerceteze subiectul și mai adânc și au descoperit și mai multe abuzuri.

Noile acuzații privesc abuzuri săvârşite de doi preoţi, dintre care unul era profesor, de la seminarul pentru tineret de la Vatican. Cele trei victime, care au în prezent vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, au vorbit iniţial despre aceste abuzuri în urmă cu câţiva ani. Însă pentru emisiunea care va fi difuzată duminică au acceptat să vorbească doar doi dintre cei trei bărbaţi. Aceştia au susţinut că există o a patra victimă despre care ştiu, care a fost abuzată mai rău decât ei, dar aceasta a refuzat să vorbească cu jurnaliştii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel