Data publicării:
Scandal la CFR Cluj înaintea derby-ului cu FCSB. „Așa ceva eu nu am mai întâlnit. E noaptea minții”
Președintele CFR Cluj, Cristi Balaj, a făcut precizări despre situația lui Roger, fotbalistul care și-a denunțat unilateral contractul cu clubul ardelean.
Roger a venit în lotul lui CFR Cluj, iarna trecută, la insistențele lui Dan Petrescu. Acum, brazilianul vrea să plece de la echipa campioană, pentru că nu mai este pe lista SuperLiga.
„Așa ceva eu nu am mai întâlnit. E noaptea minții”
Chiar dacă nu mai era loc pe lista de SuperLiga, Roger putea evolua în meciurile din Conference League, unde CFR Cluj o înfruntă pe Lazio peste aproximativ două săptămâni.
Mai mult, jucătorul a fost păstrat și pe lista pentru Cupa României, fiind eligibil și pentru formația secundă, CFR Cluj II, care evoluează în Liga 3.
Și, totuși, Roger a decis să plece de la CFR. „Are o înțelegere cu cei de la UTA și vrea să ajungă liber de contract la Arad. Ar fi o variantă, mai ales că Otele trebuie să plece la CFR Cluj”, conform Fanatik.
Între timp însă, în spațiul public a apărut și o altă informație. Mai exact, că Roger ar fi câștigat un proces la FIFA, intentat campioanei. Iar aceasta urma să-i plătească salariile pentru perioada rămasă din contract, respectiv doi ani și jumătate.
Președintele CFR Cluj, Cristi Balaj, a venit cu precizări despre situația tensionată dintre Roger și CFR Cluj.
„A scris, într-adevăr, o publicație, că am pierdut procesul la FIFA, dar nu a existat niciun proces. Cum putea să-l dea jucător liber dacă doar ieri după-amiază (n.red. – joi, 2 februarie), și nu știu nici dacă exista cineva la birourile FIFA la acel moment, jucătorul a trimis către clubul nostru intenția de a-și denunța unilateral contractul?”, a spus Balaj. „Nu știm cine l-a sfătuit. Noi am încercat să găsim soluții”.
”Nu a primit un tratament diferit. Avem echipa a doua care joacă în Liga a treia. Noi i-am asigurat trei competiții”
”Noi i-am asigurat condițiile, conform contractului semnat de comun acord de ambele părți. El acceptând posibilitatea să joace la echipele clubului. A fost în cantonament cu echipa. Se pregătea cu echipa. Și ne-a pus în situația dificilă să vedem ce modificări facem pe lista pentru Conference League, pe cea pentru Cupa României.”, a declarat Balaj, la Fanatik Superliga.
”Nu a primit un tratament diferit. Avem echipa a doua care joacă în Liga a treia. Noi i-am asigurat trei competiții. Ce ar însemna ca un jucător under 21 pe care putem să-l punem pe lista care-i dă posibilitatea să joace în SuperLiga să-și denunțe contractul pentru că nu-l trimitem și la echipa mare. Nu știm cine l-a sfătuit. I-am dat două variante de a juca în primul eșalon. Am găsit o variantă în care să evolueze și la noi, chiar și în SuperLiga.”, a spus Balaj.
”Din punct de vedere financiar nu a pierdut nimic. L-am și invitat la club, dar nu a venit. Pot să spun doar că sunt dezamăgit că apar informații sub o asemenea formă. Ieri după-amiază ne-a transmis că dorește să-și rezilieze contractul, printr-o informare venită pe e-mail către club, prin intermediul avocaților dânsului. Apoi citim după câteva ore că am pierdut un proces la FIFA! Așa ceva eu nu am mai întâlnit. E de noaptea minții. E dezamăgitor cum informăm opinia publică. Cu ghilimelele de rigoare. Căci, în fapt, dezinformăm. Mi se pare că s-a dus mult prea departe”, a spus Balaj, potrivit sursei citate.
„Va fi un proces. Vom merge inclusiv la TAS”
Proces la FIFA încă nu a existat. Însă, probabil, se va ajunge în instanță. Iar președintele CFR Cluj spune că clubul își va apăra pozția.
”Acum nu avem nicio hârtie de la FIFA. Avem un singur e-mail trimis de jucător. Că dorește să-și denunțe contractul. Dar va fi un proces. Clar ne vom apăra. Iar în situația în care vom fi nemulțumiți de decizie, vom merge și la TAS.
Cluburile care vor dori să-l folosească, din punctul meu de vedere se expun. Pentru că vor răspunde solidar. Și avem spețe similare în care s-au dat asemenea soluții”, a mai zis Cristi Balaj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News