Data publicării:
Scandal la alegerile PNL Sector 2. Un liberal acuză că Monica Anisie l-a zgâriat
Lupta politică capătă accente de neimaginat în PNL.
Un membru al Partidului Naţional Liberal a acuzat-o pe Monica Anisie că l-a agresat, mai exact că i-a înfipt unghiile în mână, pentru că a vrut se asigure că nu se fură la numărarea voturilor. Declaraţia liberalului a fost difuzată în direct, luni seara, la România TV.
"Doamna Anisie recurge la gesturi de violență. Mi-a băgat unghia în mână pentru că am stat foarte aproape de colegii ei", a declarat tânărul liberal care spune că a fost zgâriat de către Monica Anisie.
Ce a anunţat Monica Anisie înainte de alegeri
"Astăzi mi-am depus candidatura pentru un nou mandat de președinte al filialei #PNLSector2!", a scris fostul ministru al Educației pe Facebook. La evenimentul de la Sectorul 2 au participat premierul Florin Câțu alături de alți lideri ai PNL și zeci de membri ai organizației PNL Sector 2.
"Călătoria noastră a început în urmă cu 2 ani, aici, în sectorul 2 al Capitalei. Am găsit atunci o organizație cu oameni harnici și puternici. M-am alăturat acestor oameni care m-au primit cu brațele deschise și împreună am început să construim ceea ce astăzi numim, cu bucurie și mândrie, PNL Sector 2!
În contextul crizei generate de pandemia de COVID, Partidul Național Liberal și-a asumat guvernarea țării fără să stea pe gânduri. Am trecut cu bine prin criza economică și medicală, generată de pandemie, cu normalitate, cu bun-simț, cu bună credință și, mai ales, cu ajutorul medicilor, al științei și al credinței în Dumnezeu. Am făcut parte din guvernul Ludovic Orban şi ştiu cât de mari au fost provocările şi cât de mult am muncit cu toții.
Eu continui în echipa celui care mi-a fost coleg de guvern, actualul premier Florin Cîțu; cel care, prin guvernul pe care îl conduce, a reușit ca prin fiecare măsură de relaxare să înaintăm, treptat, dar sigur, spre revenirea la normalitate și creșterea economică; cel care sprijină investițiile în educație și proiectul România Educată.
Pentru anii care urmează, îmi doresc următoarele:
- să comunicăm mai bine, mai puțin formal şi mai aplicat cu cetățenii sectorului 2;
- să ne poziționăm ferm, cu soluții clare, realizabile şi fără compromisuri față de organele administrației locale și centrale;
- să ne reafirmăm permanent şi fără echivoc credința în valorile dreptei, atât față de partidele din opoziție, cât şi în cadrul coaliției cu USR+;
- să promovăm în permanență valorile din interiorul partidului nostru, punând în față tinerii ca vector real şi obligatoriu al schimbării.
Aceste obiective pot fi realizate doar #ÎMPREUNĂ, Împreună şi prin Noi Înşine, prin credința noastră fermă că un viitor solid se construieşte pe o temelie solidă, o temelie cu gânduri, principii şi aspirații corecte.
Astfel, vă propun să #continuămîmpreună în această călătorie, având următorul decalog: Cinste, Onoare, Muncă, Obiectiv, Realism, Etică, Respect, Consecvență, Credință, Fericire.
#Mulțumesc Florin Cîţu, colegilor din echipă și familiei PNL Sector 2, pentru că au fost astăzi alături de mine la depunerea candidaturii și mă susțin!", a transmis Monica Cristina Anisie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News