Scandal HALUCINANT la DSP București, fără mască sau distanțare. ”Vedeți că sunteți în biroul meu, nu mai aveți TUPEU!”
Angajați ai DSP București au fost filmați când se certau cu o persoană care avea documente de ridicat în intervalul 14-15, conform programului. Deranjați de insistența persoanei, la 14:48, angajați ai DSP București au țipat la aceasta și au acuzat-o că au tupeu. De mască sau distanțare fizică nici nu se pune problema.
Dincolo de reacția tipică în instituțiile de stat din România, se remarcă, pe imaginile difuzate de Antena 3, că nicio persoană, din aproximativ cinci, câte se văd în imagini, nu respectă măsurile: mască, distanțare, asta deși țipă puternic una dintre persoane.
”Asta face copii după decizii. Nu poți să vii să stăm de vorbă” i-a spus angajata DSP persoanei care a filmat momentul și care i-a răspuns: ”Nu vin să stăm de vorbă, vreau să-mi dați deciziile”.
”Nu vedeți că asta se face? Mă lăsați, vedeți că sunt în biroul meu! Vi s-a spus: lăsați cererile, listele, se fac și după ora 14:00 le ridicați. Vi s-a spus așa dimineață că le ridicați după ora două (14 n.r.)?”.
”Păi și ia uitați câte e ceasul” i-a atras atenția persoana care filma. ”Este 14:48, după 14:00, exact asta se face, copii după ele” i-a spus angajata DSP. ”Dvs. aveți program de eliberare între 14 și 15!” i-a atras atenția cea care filma, moment în care angajata DSP a răbufnit: ”Doamnă, auziți ce vă spun eu?”.
”Nu mai aveți tupeu că degeaba aveți tupeu. (...) Și noi avem destule pe cap, să știți” i-a mai spus angajata DSP persoanei care se afla acolo și solicita respectivele decizii, conform programului.
Iată și imaginile:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News