Șase cărți pentru copii scrise de Dr. Seuss, scoase de pe piață pe motive de rasism și stereotipizare
Șase cărți ale lui Dr. Seuss nu vor mai fi publicate din cauza imaginilor nepotrivite, a transmis compania care deține drepturile de autor.
Conform BBC, printre cele șase titluri de cărți pentru copii retrase se numără „If I Ran the Zoo”, „Scrambled Eggs Super”, „McElligot’s Pool” și „On Beyond Zebra!”. „Aceste cărți ilustrează persoane în feluri greșite și dureroase”, se arată într-un comunicat al Dr. Seuss Enterprises, iar decizia a fost luată după consultarea cu experți și profesori.
„Încetarea comercializării acestor cărți este doar o parte din promisiunea noastră și planul nostru mai larg de a asigura că al nostru catalog reprezintă și susține toate comunitățile și familiile”, se mai arată în comunicatul companiei. De exemplu, în titlul „If I Ran the Zoo”, doi africani sunt ilustrați drept fără haine și încălțări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News