Data publicării:

Sărbătorile pascale de anul acesta, printre cele mai liniştite în ceea ce priveşte infracţiunile comise

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
pol
pol

Conform unui comunicat al Inspectoratului General de Poliţiei Române, Sărbătorile Pascale de anul acesta pot fi considerate ca cele mai liniştitede de până acum,  numărul tâlhăriilor scăzând cu aproape 24 la sută, iar cel al crimelor cu peste 33 la sută.

Această situaţie a fost posibilă datorită măsurilor de prevenire luate de către Ministerul de Interne, când aproape 20. 000 de poliţişti, 9. 000 de jandarmi şi 3. 000 de poliţişti de frontieră au fost mobilizaţi, atât în zona lăcaşurilor de cult, mânăstirilor şi bisericilor din ţară, cât şi în alte zone cu potenţial infracţional. De asemenea, acest lucru  s-a datorat şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă.

Numărul infracţiunilor de tâlhărie a scăzut cu 23,8 la sută, al infracţiunilor de omor cu 33,33 la sută, iar cazurile de tentativa de omor cu 60 la sută. Poliţiştii au constatat 851 de infracţiuni, dintre care 522 în flagrant delict, fiind depistaţi totodată 741 de suspecţi. Dintre aceştia, 49 au fost reţinuţi, iar 67 erau urmăriţi la nivel naţional şi internaţional.

De asemenea, poliţiştii au aplicat peste 14.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 2,9 milioane de lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 200.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel