OMS: Şansa de a încheia pandemia anul acesta riscă să fie irosită
Data publicării:
Autor: Julia Pandi
WhatsApp
Foto: Pexels
Foto: Pexels
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că posibilitatea ca pandemia COVID-19 să fie pusă sub control până la sfârşitul acestui an există dar lumea ''riscă tot mai mult să o irosească''.

Posibilitatea ca pandemia COVID-19 să fie pusă sub control până la sfârşitul acestui an există, dar lumea riscă tot mai mult să o irosească din cauza percepţiei greşite date de cazurile uşoare de boală şi a ratei reduse a vaccinării în multe ţări care creează condiţii favorabile apariţiei unor noi variante ale coronavirusului, a avertizat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.

Numărul ridicat de cazuri uşoare de boală în ţările cu rate ridicate de vaccinare impulsionează ideea falsă că pandemia s-a terminat, a atenţionat Tedros la o reuniune internaţională pe tema COVID-19.

Acestei idei i se adaugă situaţii foarte diferite în ţări unde nivelurile vaccinării şi testării sunt încă foarte joase, ceea ce creează condiţii ideale pentru apariţia unor noi variante ale coronavirusului, a explicat el.

Tedros a amintit în acest context că 116 ţări riscă să nu atingă obiectivul global de vaccinare anti-COVID-19 a 70% din populaţie până la jumătatea anului în curs.

El a cerut comunităţii internaţionale, în special statelor dezvoltate, să doneze anul acesta 16 miliarde de dolari pentru Acceleratorul ACT, programul prin care OMS şi alte organizaţii susţin distribuirea de vaccinuri, tratamente, teste şi alte instrumente împotriva COVID-19. Directorul general al OMS a cerut şi măsuri pentru ca ţările în dezvoltare să beneficieze mai mult de vaccinurile ARN mesager (precum Pfizer şi Moderna), care s-au dovedit în mod special eficiente în combaterea COVID-19.

VEZI ȘI: Reprezentanții OMS, îngrijorați că următoarea variantă va fi mai mortală decât Omicron

Următoarea variantă de COVID-19 care va ajunge în atenţia lumii va fi mai contagioasă decât Omicron, dar adevărata întrebare la care oamenii de ştiinţă trebuie să răspundă este dacă va fi sau nu mai mortală, au declarat reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, relatează CNBC, citat de Mediafax.

Aproximativ 21 de milioane de cazuri de COVID au fost raportate către OMS în cursul săptămânii trecute, stabilind un nou record mondial de cazuri săptămânale ca urmare a răspândirii Omicron, a declarat Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru COVID-19, în timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri transmise în direct pe canalele de socializare ale organismului ONU.


„Următoarea variantă îngrijorătoare va fi mai abilă, iar ceea ce vrem să spunem prin aceasta este că va fi mai transmisibilă, deoarece va trebui să depăşească varianta care circulă în prezent", a spus Van Kerkhove.


„Marea întrebare este dacă viitoarele variante vor fi sau nu mai grave", a adăugat ea.


Ea a avertizat că teoriile conform cărora virusul va continua să se trasforme în tulpini mai blânde sunt fără fundament.
„Nu există nicio garanţie în acest sens. Sperăm că aşa va fi, dar nu există nicio garanţie în acest sens şi nu putem miza pe acest lucru", a spus ea.


Următoarea variantă a COVID ar putea să eludeze protecţia oferită de vaccin


Pfizer şi BioNTech au început marţi să testeze un vaccin COVID care vizează în mod specific varianta Omicron, în timp ce cresc îngrijorările că vaccinurile actuale nu rezistă împotriva infecţiilor şi a formelor uşoare cauzate de tulpina descoperită în urmă cu puţin peste două luni.
Virusul va continua să evolueze înainte de a se stabiliza într-un tipar, a declarat Mike Ryan. El a spus că se speră că se va stabili la un nivel scăzut de transmitere, cu posibile epidemii ocazionale. Acesta ar putea deveni mai mult sezonier sau ar putea afecta doar grupurile vulnerabile, a precizat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel