Data publicării:

SANITAS, protest în faţa Guvernului. Ce cer sindicaliştii

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Federaţia SANITAS a anunţat un nou protest în faţa Guvernului.

Sindicaliştii Federaţiei SANITAS pichetează marţi sediul Guvernului în semn de protest faţă de de lipsa de reacţie a autorităţilor la solicitările de sprijin financiar, uman şi logistic înaintate Executivului de organizaţia sindicală.

În urmă cu o săptămână, zeci de sindicalişti din domeniile sanitar şi de asistenţă socială au organizat primul protest în faţa Guvernului, intitulat "Mitingul Epuizării", nemulţumiţi de ceea ce numesc "strategiile de criză incoerente" ale autorităţilor în ceea ce priveşte abordarea epidemiei.

"Membrii noştri, salariaţi în sistemul sanitar şi în sistemul de asistenţă socială, sunt epuizaţi pentru că luptă de mai bine de 8 luni pe un front în permanentă schimbare, fără a li se respecta dreptul la odihnă, la protecţie, la remunerarea corectă a muncii, sunt cu atât mai epuizaţi cu cât pierd din ce în ce mai des colegi dragi, care nu mai fac faţă luptei cu virusul ucigaş din cauza stresului la care sunt supuşi, stres care le slăbeşte capacitatea de apărare!", susţineau reprezentanţii Federaţiei SANITAS.

Ce cer sindicaliştii



Principalele revendicări ale manifestanţilor către Guvern au fost acordarea către toţi acei angajaţi din sistemul sanitar şi de asistenţă socială a stimulentului de risc şi a altor beneficii financiare pe care le încasează unele cadre medicale implicate în combaterea coronavirusului, suplimentarea numărului angajaţilor din unităţile medicale implicate în tratarea bolnavilor de covid, dar şi asigurarea echipamentelor de protecţie pentru angajaţii din unităţile medicale.

Federaţia sindicală a decis organizarea unor astfel de manifestaţii publice, în faţa Guvernului României, în zilele de marţi, începând cu data de 3 noiembrie 2020, până când vor fi luate măsuri concrete, "materializate în acordarea tuturor drepturilor legale", conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel