Sandra Alexiu, președintele AMF București - Ilfov: Nu am primit nimic de la Guvern. Există promisiuni
Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, a vorbit despre situația actuală privind consultațiile paciențielor, după semnarea decretului de către Klaus Iohannis referitor la starea de urgență.
"Planul naţional, deocamdată, ne include cu câteva liberalizări în ceea ce priveşte folosirea cardului şi a restricţiilor pe care le cerem de atâta vreme. Nu mai avem nevoie să folosim cardul, ceea ce ne permite să putem organiza serviciul cumva la distanţă cu bătrânii, ca să nu mai iasă din casă, să vină cineva să le ia reţetele direct din farmacii. De asemenea, nu mai trebuie să avem restricţii la protocoalele de prescriere, nu mai e nevoie de scrisori medicale.
"Nu am primit absolut nimic de la Guvern"
Rămân în discuţie câteva chestiuni legate de consultaţia video-telefonică pentru că o mare parte din consultaţiile noastre se rezumă doar la discuţia cu pacientul şi, dacă se poate, eventual, cât mai multe informaţii, inclusiv pe video-telefon, pentru a restrânge cât mai mult numărul pacienţilor care vin la cabinete. Nu avem cu ce să ne descurcăm. Nu am primit absolut nimic de la Guvern. Ni s-a promis şi nouă că o să avem materiale specifice pentru medicina primară. Avem doar lucrurile cu care am apucat să ne dotăm până să dispară", a spus Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, la Antena 3.
"Există promisiuni că vom primi materiale"
"Nu avem măşti, nu avem halate, nu avem dezinfectanţi, nu avem mănuşi. De asta trebuie să ne organizăm în aşa fel încât să restrângem accesul pacienţilor noştri la cabinete, ca şi noi să nu ne îmbolnăvim şi nici ei să nu aibă probleme. Există promisiuni că vom primi materiale, dar, deocamdată, știți bine, toată lumea spune, la orice nivel, că nu a venit încă nimic", a mai spus aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News