Data actualizării:
Data publicării:

Saloanele de înfrumusețare, închise de noul coronavirus. Cazul Denisa Kelaru: Cum sunt tratate femeile de unii hairstyliști

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Denisa Kelaru, hairstylist
Denisa Kelaru, hairstylist

S-au închis saloanele de înfrumusețare. Unii răutăcioși s-au bucurat și au zis că așa vom vedea și noi adevărata față a femeilor. Dar saloanele de înfrumusețare nu sunt doar niște încăperi de unde ieși reparat fizic.

Alegeri prezidentiale 2024

Există hairstyliști care lucrează ca la fabrică. Nu le pasă ce experimente fac pe părul clientelor, le fac pe bandă rulantă, banul să iasă, și mai există și hairstyliști care stau chiar și șapte ore pentru a face frumoasă o singură persoană. Veți spune că saloanele de înfrumusețare fac parte din lucrurile neesențiale vieții. Și așa e. Pe de o parte. Pe de altă parte, hairstyliștii care își iubesc meseria au și rolul de psihologi. Nu tratează clientele care pe niște exponate bune de pus în vitrină și atât. Nu. Hairstyliștii care își iubesc meseria știu să lucreze și la psihicul omului și-l fac să aibă mai multă încredere în el. Să aibă senzația că după ce iese din salon, X-uleasca poate cuceri lumea.

Din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai buni hairstyliștii din București este Denisa Kelaru. E de încredere, e focusată pe nevoile fiecărei cliente, mă rog, urăște cuvântul ”cliente”. Muncește din greu pentru ca fiecare femeie să plece fericită și să revină când simte nevoia. Nu își tratează clientele pe ideea: ”oricum e multă cerere. Dacă o femeie nu mai vine și a doua oară, programările vin pe bandă rulantă de la altele”.

Denisa Kelaru e și ”psiholog”, desigur, păstrând ghilimelele. În sensul că știe să asculte, vorbește zeci de minute în șir cu clientele, aude povești de viață, se încarcă cu energia lor. Sunt oameni care îi povestesc toate problemele lor. Vin la salon și-și lasă acolo și un bagaj emoțional important. 

Cât despre cerințele clientelor, poate vi se pare simplu. Ce-o fi așa greu să vopsești pe cineva? Pentru cei mai mulți hairstyliști cam despre asta este vorba: de turnat pe cap un tub de vopsea.

Dar pentru cei care își iau în serios meseria este despre crearea unei imagini, adică de pus în valoare un om, de creat un look care să se potrivească cu personalitatea respectivului. Este o provocare uriașă ca la final să nu se sperie femeia când se uită în oglindă mai ales dacă vorbim de o brunetă care s-a visat blondă și vrea să fie Barbie peste noapte.

E greu să faci o clientă, care bate din picior că vrea culoarea X, să înțeleagă că ar putea rămâne fără păr dacă vrea o schimbare radicală de look. Ca hairstylist este foarte important să înțelegi nevoile clientului, dar să știi să-i personalizezi dorința. Aceeași culoare nu se va potrivi tuturor, aceeași tunsoare nu le va face la fel de frumoase pe toate femeile.

Dar pentru asta este nevoie de experiență, pasiune și să faci din meseria ta mai mult decât un job. Să faci ce-ți place, să câștigi bani din asta fără să simți că muncești. Cred că aici este diferența dintre hairstyliști-psihologi și hairstyliști de duzină. Primii își tratează clienții ca pe niște prieteni cărora vor să le de încredere să cucerească lumea, ceilalți... ca pe niște exponate bune de pus în vitrină. În cea dintâi categorie se încadrează și Denisa Kelaru.

Articolul acesta nu este reclamă. Este pur și simplu despre oamenii care își fac treaba bine, cu multă pasiune, indiferent de orele pe care le petrec, stând în picioare, lucrând la părul unei femei. Indiferent de ce meserie îți alegi este important să încerci zilnic să devii cel mai bun, ca oamenii să te ia drept reper când aud un anumit domeniu.

Dacă și dumneavoastră știți persoane care fac artă din meseria lor, vă invităm să ne scrieți pe adresa redacției.

PS: Industria frumuseții este una dintre cele mai afectate în această perioadă de când a izbucnit pandemia de COVID - 19. Saloanele de înfrumusețare au fost închise. Nu doar hairstyliștii sunt afectați, ci și femeile care își mai pierd din încrederea în ele. Chiar dacă stau acasă, asta nu înseamnă că nu vor să mai fie frumoase. Și gluma care circulă pe Instagram: ”s-au închis saloanele de înfrumusețare, acum să vezi stafii pe stradă” este deplasată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel