Data publicării:
Salariul minim, în funcție de studii: Apar 11 noi salarii minime. Ce prevede noua lege
O lege care va introcuce salariul minim diferențiat în funcție de studii a fost adoptată de parlamentari. Potrivit noii legi, o persoană care are studii superioare finalizate și care și-a luat doctoratul în activitatea pe care o desfășoară urmează să fie plătit cu cel puțin 4.460 de lei brut.
Vor exista 11 noi salarii minime, diferențiate în funcție de studii și postul ocupat, în loc de cele trei salarii minime din prezent (salariul minim pentru cei fără studii superioare, pentru cei cu studii superioare și pentru cei din construcții).
Astfel, cuantumul salariului minim brut se stabilește prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul minim brut pe țară garantat în plată și este cuprins între 1,2 și 2,0. Măsura se aplică în sectoarele de activitate pentru care nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate și pentru care nu există legi speciale privind salarizarea.
Angajații calificați și cu minim doi ani de experiență primesc un salariu minim mai mare cu 20%. La același nivel salarial se încadrează muncitorii cu studii liceale și școală profesională. Miciile afaceri bazate pe angajați fără studii superioare dar calificați vor fi obligate să pună pentru fiecare un plus de 20% la leafa lunară. Salariul minim brut va fi de 2676 lei, adică un salariu „în mână” de 1.615 lei și un cost salarial total suportat de angajator de 2.736 lei.
1,25 este indicele de indexare aplicat la salariul minim pentru salariații cu școală postliceală și studii liceale însoțite de calificare. Cine a trecut printr-o școală de maiștri beneficiază de o indexare de 1,3. Personalul administrativ și de specialitate încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este de studii superioare de scurtă durată va primi un salariu minim majorat cu 50%. Posesorii de diplome de studii superioare de lungă durată vor avea un salariu minim de 1,7 ori mai mare iar atunci când angajatul are diplomă de master indicele crește la 1,8. De cea mai mare indexare, 2,0, se vor bucura salariații cu studii superioare și doctorat în domeniul activității desfășurate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News