Salariile bugetarilor vor fi majorate din decembrie. Vezi cu cât
Salariile bugetare vor fi majorate, de la 1 decembrie, cu 7,4 procente față de nivelul acordat pentru luna noiembrie a acestui an, urmând ca banii să intre efectiv în plată în luna ianuarie, informează Agerpres.
Aceasta este a doua etapă de majorare a salariilor bugetarilor stabilită prin OUG 19/2012 în vederea recuperării reducerilor salariale din iunie 2010. Prima etapă a majorării a fost în iunie, când salariile bugetarilor au crescut cu 8% față de nivelul din luna mai.
Președintele Traian Băsescu anunța la începutul lunii mai, în 2010, că fondul de salarii pentru aparatul bugetar va fi redus cu 25% de la 1 iunie 2010. Astfel, salariile, dar şi alte drepturi de care beneficiau angajaţii din sectorul bugetar au fost diminuate cu 25% prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.
Această diminuare a fost recuperată parțial în ianuarie 2011, atunci când, prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cuantumul brut al salariilor de bază a fost majorat cu 15%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News