Data publicării:

Ryanair va anunţa concedieri în următoarele săptămâni

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Economie
WhatsApp

Ryanair a avertizat angajaţii că are cu 500 de piloţi mai mulţi şi 400 de membri ai echipajului în plus, iar în următoarele săptămâni vor fi anunţate concedieri, transmite Reuters.

Alegeri prezidentiale 2024

Şeful Ryanair, Michael O'Leary, a făcut declaraţia într-un material video intern adresat angajaţilor după publicarea rezultatelor financiare, în 29 iulie, când a precizat că spre sfârşitul lunii septembrie şi după Crăciun ar putea fi redus numărul locurilor de muncă la operatorul aerian irlandez.

Conform raportului anual al Ryanair, în anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2019, echipajele aeronavelor au fost alcătuite în medie din 14.000 de persoane.

Luni, Ryanair a avertizat că preţurile biletelor ar putea scădea cu 6% în această vară, parţial din cauza supracapacităţii din Germania şi a temerilor legate de Brexit, dar operatorul aerian irlandez şi-a menţinut ţinta de profit pe 2019.

Valoarea acţiunilor celei mai mari companii aeriene low-cost din Europa aproape s-a înjumătăţit în ultimii doi ani, deoarece Ryanair se confruntă cu o supracapacitate în Europa, cu incertitudinile provocate de Brexit şi, cel mai recent, cu întârzierea livrărilor modelului Boeing 737 MAX.

Luna aceasta, Ryanair a înjumătăţit ţintele pentru 2020 din cauza întârzierii livrării modelului Boeing 737 MAX, iar luni a anunţat că se aşteaptă ca primele aeronave să sosească în ianuarie 2020, cel mai devreme.

În trimestrul doi din 2019, operatorul aerian irlandez a înregistrat un profit după taxe 243 milioane de euro, în scădere de la 309 milioane de euro în perioada similară din 2028, în timp ce analiştii se aşteptau la un profit de 232 milioane de euro.

Compania şi-a menţinut obiectivul de a înregistra în anul fiscal care se va încheia la 31 martie 2020 un profit de 750 - 950 milioane de euro, comparativ cu previziunea analiştilor de 832 milioane de euro.

Preţul biletelor Ryanair în perioada aprilie - iunie 2019 a scăzut cu 6% comparativ cu trimestrul doi din 2018, iar compania se aşteaptă la un declin similar în iulie şi august. 

Ryanair este unul din cei mai mari clienţi ai Boeing şi comandase 58 de modele 737 MAX pentru sezonul său de vară 2020, dar, din cauza problemelor cu care se confruntă grupul aeronautic american, ar urma să primească doar 30 de aeronave.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel