Data actualizării:
Data publicării:

Rușii joacă ruleta rusească, dar fără cartuș. Marius Tucă: Discuțiile cu Putin sunt imposibile

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (Kevin Burnell)
Sursă foto: Pexels (Kevin Burnell)

Marius Tucă a vorbit în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu despre riscul unui conflict nuclear și ce ar putea declanșa asta. 

”Președintele ucrainean Volodimit Zelenski a semnat un decret prin care declară oficial imposibilitatea unor discuții între Ucraina și șeful Kremlinului, Vladimir Putin. Adică lasă loc discuțiilor cu Rusia, dar a semnat un decret ca să nu negocieze nimeni. Discuții cu șeful Kremlinului, Vladimir Putin, sunt imposibile. Un decret pentru asta. E clar că tot ceea ce se întâmplă, într-un fel sau altul, nu are legătură și nu poate avea legătură cu pacea, cel puțin cât sunt Zelenski și Putin”, a spus Marius Tucă. 

”Sau cât e Putin”, a completat Răzvan Dumitrescu.  

”Da, pentru că este clar că nu vor să discute cu el. Ideea este că Putin, mai devreme sau mai târziu, o să fie dat jos de la putere, o să fie eliminat”, a continuat Tucă. 

”Deci e pe termen lung”, a adăugat Dumitrescu. 

”Asta spun, lucrurile se întâmplă”, a conchis Tucă. 

Ruleta rusească fără cartuș în revolver

”Voiam să te întreb. A trecut prin Dumă votul de anexare, deci acum procedura e îndeplinită. S-a tot comentat că ei au în doctrina militară, că dacă le ataci teritoriul național, ei pot riposta în anumite situații cu arme nucleare”, a ridicat problema gazda emisiunii. 

”Nu cred, asta spune intuiția unui om și experiența unui jurnalist, văzând tot ce s-a întâmplat până acum. Nu cred! Cred că e o amenințare, este un joc, un fel de ruletă rusească. Adică se joacă asta, dar nu s-a băgat nici măcar cartușul și încă nu știe nimeni că nu există. La modul ăsta se joacă. Rușii joacă ruleta rusească la modul ăsta, dar fără cartușul băgat pe țeavă. L-a făcut așa și nu s-a văzut când s-a scos cartușul și se joacă. Doamne ferește, nu cred că se joacă cu acel cartuș băgat în pistol, dar nu se știe, cu atitudinea, cu starea, cu tensiunea, este ca atunci când acel cartuș ar exista și se poate întâmpla orice, inclusiv folosirea armei nucleare, dar nu cred, nu cred sincer”, a explicat Tucă. 

”Sper să nu se întâmple, pentru că, mă rog, dacă se întâmplă...”, a afirmat Dumitrescu. 

Vezi emisiunea integrală aici:

Youtube video image

                                                                                                                                       

Vor ieși românii din iarna anului 2022?

„Tu consideri că românii vor mai ieși din iarnă?”, a întrebat jurnalistul Răzvan Dumitrescu.

Marius Tucă a răspuns: „Cu siguranță vom ieși din iarnă, dar să îți spun de ce. Eram în iarna anului 1985 așa, într-un oraș de provincie. Stăteam într-un bloc cu două dormitoare, aveam o singură baie, cu o cadă cât coaja de nucă, cu o singură chiuvetă, la care mergeau patru oameni care trăiau în acea casă. Seara nu aveam apă caldă, era iarnă, nu aveam căldură, nu aveam nimic și stăteam și învățam având lampă cu gaz, lumânări și așa mai departe. Și dormeam îmbrăcat în pijamale, trening. Păi dacă în vremurile alea nu aveam absolut nimic și nu a fost o singură iarnă așa, ci câțiva ani, cred că dacă ne îmbrăcăm în blugi, cum a zis Virgil Popescu, eventual ne punem o cipilică, te uiți la Netflix sau, dacă nu ai curent, asculți radio Ursula pe baterii, supraviețuiești”, a zis Marius Tucă, la DC News, în emisiunea „Ce se întâmplă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel