Data publicării:

Rusia, probleme cu exportul de grâu. Australia și Argentina se pregătesc să îi ia locul

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

Rusia ar putea avea probleme în a-şi exporta grâul în acest sezon, în condiţiile unei concurenţe crescute venite din partea unor recolte consistente obţinute în Australia şi Argentina, transmite Bloomberg. Rusia este cel mai mare exportator mondial de grâu. 

Alegeri prezidentiale 2024

Până acum, livrările de grâu din Rusia au fost sub aşteptări, în pofida unei recolte record. Aceasta înseamnă că Rusia mai are de vândut o cantitate mare de grâu tocmai într-un moment în care, conform estimărilor Departamentului american al Agriculturii, recoltele de grâu din Australia şi Argentina vor urca la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani. Potrivit Consiliului Internaţional al Cerealelor, Australia şi Argentina sunt al cincilea, respectiv al optulea, exportator mondial de grâu. 

"Dacă vor oferi grâu la preţuri reduse pentru a concura pe pieţele noastre principale, precum Egipt sau Bangladesh, situaţia ar putea să se complice. Acesta este un element de luat în calcul", a declarat Oleg Kryukovskiy, trader de grâu rusesc la firma GTCS Trading DMCC din Dubai. 

Potrivit estimărilor USDA, Argentina ar putea recolta în acest an 14,4 milioane tone de grâu, cu 27% mai mult decât anul trecut, în timp ce producţia Australiei ar putea creşte cu 16%, până la 28,3 milioane tone. Un aspect important este că Argentina şi Australia vor termina recoltatul grâului în luna ianaurie şi, atunci, livrările din cele două ţări vor ajunge pe piaţă. În paralel, odată cu venirea iernii, furtunile din Marea Neagră şi gheţurile din Marea Azov ar putea afecta traficul în porturi, ceea ce va afecta şi mai mult exporturile de grâu rusesc. 

Pe de altă parte, preţurile mici ar putea să ducă la diminuarea livrărilor de grâu ale producătorilor din emisfera sudică. Costul redus cu împrumuturile în principalele ţări producătoare de grâu din emisfera sudică, cum este Australia, îi determină pe fermieri să nu se grăbească să îşi vândă recoltele pentru a-şi rambursa creditele, crede Ross Kingwell, analist la Australian Export Grains Innovation Centre, notează Agerpres.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel