Rusia face apel la negocieri în privința crizei gazelor din UE
Federația Rusă are în vedere negocieri cu Uniunea Europeană privitoare la criza gazelor care afectează tot mai multe state.
Rusia consideră că o nouă criză a gazelor este posibilă în Europa, în viitor, relatează sâmbătă dpa.
"Nu exclud posibilitatea repetării unei asemenea situaţii", a declarat sâmbătă la televiziunea publică rusă Aleksandr Novak, vicepremier responsabil cu chestiuni energetice.
Acesta a făcut apel în consecinţă la liderii Uniunii Europene să negocieze. "Noi suntem gata de dialog", a adăugat el.
Responsabilul rus a mai afirmat că nu au existat solicitări de livrări noi, apreciind totodată că din facilităţile europene de stocare lipsesc circa 25 de milioane de metri cubi de gaz. "Trebuie să se facă ceva în acest sens", a spus el.
Rusia spune că nu are vreo responsabilitate în creșterea prețurilor la gaze
Rusia, o superputere energetică, a respins în mod repetat că are vreo responsabilitate în creşterea preţurilor, aminteşte dpa. Novak a subliniat sâmbătă că ţara sa îşi îndeplineşte integral obligaţiile contractuale şi că livrările pe pieţele mondiale au crescut chiar cu 15% comparativ cu anul precedent.
Chiar Rusia a consumat în 2021 mai mult gaz decât de obicei, Novak atribuind acest fapt iernii reci şi relansării economice.
El a mai menţionat că livrările via Nord Stream 2, care urmează să aducă gaze naturale din Rusia în Germania via Marea Baltică, ar calma tensiunile actuale de pe piaţa gazului. Conducta a fost finalizată, dar autorităţile germane încă nu au autorizat funcţionarea ei, precizează dpa.
Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor.
Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori, scrie Agerpres.
Rusia spune că Gazprom a început să-și folosească stocurile de gaze pentru a stabiliza piața europeană
Grupul rus Gazprom a început să-şi folosească stocurile pentru a pompa mai multe gaze naturale în reţeaua de conducte, în vederea stabilizării creşterii preţurilor, a anunţat marţi un oficial rus. La rândul său, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marți, în cadrul summitului UE-Ukraina de la Kiev, că Uniunea Europeană studiază scenariile de acțiune pentru a garanta furnizarea de gaze naturale către Ucraina, prin fluxuri inverse dinspre ţări precum Slovacia sau înmagazinarea comună în depozite a acestui combustibil, relatează agenţia EFE și Reuters.
Sergei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, într-un interviu acordat BBC News, a respins orice sugestie conform căreia Rusia reţine gazul destinat pieţei europene, unde preţurile electricităţii şi gazelor au crescut semnificativ anul acesta, deoarece înăsprirea aprovizionării cu gaze ar fi în contradicţie cu cererea tot mai mare din partea economiilor care se redresează în urma pandemiei de COVID-19, transmite Agerpres (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News