Rusia, sistem de rachete SSC-8. Îngrijorare la nivelul NATO
Miniştrii Apărării din statele membre NATO, reuniţi la Bruxelles, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de continuarea de către Rusia a dezvoltării şi dislocării sistemului de rachete SSC-8, prin încălcarea Tratatului INF, informează MApN
Conform sursei citate, în prima zi a reuniunii miniştrilor Apărării din statele membre NATO, ministrul Gabriel Leş a participat la două sesiuni de lucru formale în cadru aliat - prima referitoare la evoluţiile şi implicaţiile pentru Alianţă în ceea ce priveşte Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), iar cea de a doua - la implementarea posturii de descurajare şi apărare.
"În cadrul discuţiilor, miniştrii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de continuarea de către Rusia a dezvoltării şi dislocării sistemului de rachete SSC-8, prin încălcarea Tratatului INF. A fost subliniat faptul că aceasta reprezintă un risc semnificativ la adresa securităţii euroatlantice şi că NATO va continua să menţină o postură credibilă şi eficientă de descurajare şi apărare. Elementul central al discuţiilor a vizat identificarea implicaţiilor încălcării de către Rusia a tratatului şi modul în care Alianţa trebuie să se adapteze la această nouă situaţie", precizează sursa citată.
Vezi şi: Audiere Kovesi. Fosta şefă a DNA, solicitare de ultimă oră
Kovesi, audiere. PSD: Lăsați probele să vorbească, nu politicienii!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News