Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Apoi, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt. Când s-au împlinit cincizeci de zile de la Înălţare, s-a auzit un tunet care a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim din toată lumea. Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici. Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor şi să se înţeleagă între ei, iar mulţimea a crezut că sunt beţi. Atunci, Sfântul Apostol Petru a vorbit în mijlocul mulţimii, iar 3.000 de oameni s-au convertit la creştinism. Se crede astfel că Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, pentru că cei 3.000 de oameni au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.
În unele zone, oamenii își împodobesc gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul și bolile. Se crede că teiul ferește gospodăriile de grindină sau de duhurile rele. Tot de Rusalii, în unele regiuni se dansează "Jocul Călușarilor". În Ardeal este obiceiul cunoscut drept "udatul nevestelor". Femeile sunt stropite cu apă, pentru a fi sănătoase și frumoase tot restul anului.
Superstiții
Pe lângă tradiții, de Rusalii există și o serie de superstiţii. În zilele de Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni. Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinsteşte şi preţuieşte cum se cuvine ziua. De la Rusalii, timp de 9 săptămâni, nu se vor mai culege ierburi de leac. În ziua de Rusalii nu e bine să te cerţi, fiindcă vei fi "luat din Rusalii".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier
- Luptă acerbă pentru Primăria Capitalei. Rareș Bogdan: Acest candidat s-a născut speranță și a murit talent