Data publicării:
Rugăciunea făcătoare de minuni către Fecioara Maria: "Roagă-te, Măicuță Sfântă, și pentru aceste nevoi ale mele..."
Această rugăciune făcătoare de minuni către Fecioara Maria trebuie să fie rostită de cinci ori pe zi, timp de zece zile.
"Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare spre tine îmi îndrept gândul, inima şi toate simţurile şi te rog cu lacrimi:
Până când, Măicuţă a milostivirii va fi această durere necontenită pe pământ?
Până când, vrăjmaşii nevăzuţi ai neamului omenesc vor da lovituri atât de puternice bieţilor oameni?
Până când, vor pângări şi vor necinsti trupurile, sufletele şi vieţile lor? Înşelându-i ca să nu cunoască adevărul, să nu îndeplinească poruncile divine şi să nu dea slavă şi cinste pururi măritului Dumnezeu Cel în Treime închinat:Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt?
Ridică-te Stăpână Atotbună şi zdrobeşte pe vrăjmaşii noştri şi ai Fiului tău iubit Isus Hristos îngrozindu-i cu nebiruita-ţi sfinţenie îndreptându-ne pe cărările mântuirii, ca să dăm mereu mărire lui Dumnezue. Roagă-te Fecioară pentru Sfânta Biserică, pentru propavăduirea Evangheliei pe întreg pământul, pentru poporul acesta, conducătorii lui, rudele mele, pentru văduve, pentru orfani, bogaţi, săraci, necăjiţi, bolnavi, pentru cei prigoniţi, pentru credinţă, pentru salvarea celor care au rătăcit la secte, pentru cei răposaţi. Ajută-ne să ne pocăim toţi oamenii de păcatele noastre, să iubim Biserica, să ne spovedim adesea, să renunţăm la păcate, vicii şi necredinţă. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a blândului tău Fiu care a venit să sufere chinuri barbare pentru bietele iţe rănite atât de mult de vrăjmaş.
Roagă-te Măicuţă Sfântă şi pentru aceste nevoi ale mele (rosteşti necazurile pe care le ai, dorinţele pe care să ţi le împlinească Maica Domnului)
Slava Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin".
Rosteşte această rugăciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive. Zece exemplare din această rugăciune vor fi depuse zilnic într-o biserică sau date la creştinii prezenţi din biserică.
La sfârşitul zilelor, dai o pâine, o lumânare şi pomelinicul familiei la altarul unei biserici. Dai de pomană la un sărac din biserică: o sticlă de ulei,1 kg de făină,1 kg fructe şi ce te mai lasă inima şi spui: “În cinstea Maicii Domnului”.
Vezi și: Rugăciunea vindecătoare către Maica Domnului. Ajutor în problemele de sănătate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News