Data publicării:

Rugăciune pentru BREXIT: Să căutăm înţelepciune de la Dumnezeu

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Liderul spiritual al Bisericii Angliei ar urma să ţină cinci zile de rugăciune împreună cu alte Biserici după ieşirea, pe 29 martie, a Marii Britanii din Uniunea Europeană, într-o încercare de a atenua divizările din regat privind Brexit-ul, a relatat The Sunday Times.

Referendumul din 2016 privind Brexit-ul a arătat un regat divizat cu mult mai mult decât Uniunea Europeană şi a alimentat reevaluările aproape în legătură cu orice, de la secesiune şi imigraţie, la capitalism, imperiu şi britanicitatea modernă. Potrivit planurilor discutate de către Biserica Angliei, Arhiepiscopul de Canterburry Justin Welby doreşte să se roage în public împreună cu liderii Bisericilor Catolică, Metodistă, Baptistă şi Reformată Unită în ziua în care Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană.

Sper că aceasta va rezona cu naţiunea mai largă, că este timpul să ne întoarcem spre ceva mai profund din spiritul uman decât argumentele juridice şi discuţiile filosofice, şi să căutăm înţelepciune de la Dumnezeu, a declarat o sursă importantă a Bisericii Angliei, citată de cotidian.

Vezi și: PSD demisii. Deputat, anunț: Cu regret vă informez

Cea mai profundă criză politică 

Pe măsură ce se apropie 29 martie, data oficială stabilită pentru ieşirea Marii Britanii din UE, Regatul Unit se confruntă cu cea mai profundă criză politică din ultima jumătate de secol, existând divergenţe pe tema cum, sau chiar dacă, să iasă din proiectul european la care a aderat în 1973.

The Sunday Times a afirmat că premierul Theresa May, anglicană, şi liderul Partidului Laburist (principala formaţiune politică de opoziţie) Jeremy Corbyn par să se alăture demersului Bisericii. Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a transmis un mesaj codat subtil unei clasei politice britanice scindate, făcând apel la parlamentari să caute un teren comun şi să aibă o privire de ansamblu pentru soluţionarea crizei.

Vezi și: Dieta cu lămâie și țelină. Slăbești în timp record și sănătos

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel