Roşiile româneşti. Controale în pieţe şi la producători
Autoritatea Naţională Fitosanitară efectuează, în această perioadă, controale în pieţe şi la producătorii de roşii înscrişi în Programul de tomate.
Roşiile româneşti sunt sigure pentru consum. Aceasta este concluzia autorităţilor după ce Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a efectuat controale şi analize ce au relevat faptul că nu au fost înregistrate depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide.
"Autoritatea Naţională Fitosanitară asigură consumatorii că roşiile existente pe piaţă la această oră, din Programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum şi că produsele de protecţie a plantelor au fost folosite exclusiv în scopul menţinerii sănătăţii plantelor şi că au fost aplicate în dozele recomandate de inspectorii fitosanitari, respectându-se timpul de pauză de la aplicare şi până la recoltare. În plus, în perioada următoare vom intensifica controalele având în vedere numărul mai mare de beneficiari care vor ieşi cu tomate pe piaţă", spun reprezentanţii MADR.
Potrivit sursei citate, de la apariţia primelor tomate şi până în prezent au fost prelevate şi transmise pentru analize 44 probe, fiind eliberate buletine pentru 30 probe, iar acestea nu au înregistrat depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide.
"Rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate demonstrează faptul că niciun consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea", precizează ministerul într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
MADR, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară, efectuează în această perioadă controale în pieţe şi la locul de producţie (sere şi solarii) după recoltare în vederea prelevării de probe de roşii de la producătorii înscrişi în Programul guvernamental de sprijin pentru tomate, în scopul determinării calităţii tomatelor, în special pentru a determina reziduurilor de pesticide.
11.000 de fermieri s-au înscris în Programul de tomate
De asemenea, reprezentaţii instituţiei susţin că se pune accent şi pe normele de prevenţie, nu numai de control, în acest sens fiind menţionată importanţa buletinelor de avertizare emise în funcţie de cultură, riscul atacului de boli şi dăunători şi condiţii climatice.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat joi că termenul de 31 mai, până la care legumicultorii înscrişi în programul "Tomate" trebuie să livreze două tone de produse către piaţă, va fi prelungit.
"În legumicultură am avut întârzieri în plantare şi distrugeri în anumite zone la culturile protejate din cauza temperaturilor scăzute. Până la sfârşitul lunii mai legumicultorii trebuie să livreze întreaga cantitate de tomate, cele două tone, să le distribuie pe piaţă şi să facă dovada că au distribuit.
Dar, o asemenea cantitate este pusă sub semnul întrebării, motiv pentru care suntem la această dată în situaţia de a elabora un act normativ pentru prelungirea perioadei, în aşa fel încât să facem ceea ce ce trebuie ţinând cont de condiţiile climatice", a precizat Daea, la o conferinţă pe teme agricole.
Ministrul a subliniat că reaşezarea termenului pentru cei 11.000 de fermieri care s-au înscris în programul "Tomate" este necesară din cauza temperaturilor din această primăvară care le-a creat probleme.
Vezi şi: Daea, expresia zilei: Au ales-o până...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News