Data actualizării:
Data publicării:

Românii, vaccinați cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19?! Valeriu Gheorghiță răspunde la întrebarea momentului

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a fost întrebat dacă va fi nevoie de a treia doză de vaccin împotriva COVID-19. 

Cea mai mare temere a oamenilor nu este legată de vaccin, ci de înțepătură. „Orice persoană vaccinată reprezintă un succes, pentru că acea persoană va vorbi cu cei din familie, cu prietenii. Cu siguranță, vor fi și alte persoane care vor veni să se vaccineze. Oamenii nu trebuie să se teamă de vaccinare, procedura în sine nu este dureroasă. Ne e teamă uneori de injecții. E o teamă, o frică pe care o avem, în special bărbații se tem de injecții, de înțepături. Nu e cazul! Procedura este foarte simplă”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Cât de des ne vom vaccina anti-COVID-19 a fost întrebat Valeriu Gheorghiță. Acesta a răspuns astfel: „Dacă nu vom avea o variantă virală, emergentă, mutantă care să nu fie acoperită de vaccinurile actuale, nu cred că se va ajunge la administrarea celei de-a treia doze, nu cred că vom ajunge la vaccinare sezonieră.”

„Însă totul depinde de noi!”, a subliniat acesta.

Declarațiile au fost făcute la emisiunea „News Hour with CNN” de la Antena 3.

Aproape 100.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, luni, că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 99.460 de persoane.

Potrivit CNCAV, 42.870 dintre persoanele vaccinate au primit prima doză de vaccin, iar 56.590 pe cea de-a doua. 81.863 de persoane au primit vaccin Pfizer, 7.612 vaccin Moderna, 8.242 de la AstraZeneca, iar 1.743 de persoane au fost imunizate cu vaccin Johnson&Johnson.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate în România 6.095.252 doze de vaccin. Au fost imunizate 3.672.354 de persoane, dintre care 2.422.898 cu ambele doze de vaccin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel