Cea de-a doua ediție a Sezonului 4 a show-lui "Românii au talent" continuă, vineri seara, de la orele 20,30 la PRO Tv. Pe scenă vor urca rapperi, acrobaţi, contorsionişti, păpuşari, dansatori, dar şi numere care vor stârni amuzamentul celor prezenţi.
Și în această seară, pe scenă noi eroi aşteaptă să fie descoperiţi de o ţară întreagă. În cea de a doua ediţie a show-ului "Românii au talent", telespectatorii vor putea vedea numere emoţionante, amuzante, sau, dimpotriva, extrem de periculoase vor apărea în faţa celor trei juraţi: Andi Moisescu, Andra şi Mihai Petre.
Andra va trăi clipe de groază când va fi pusă faţă în faţă cu unul dintre cele mai negre coşmaruri ale sale: şerpii. Unul dintre aspiranţii la marele titlu se va folosi de un anaconda uriaş în numărul său, iar Andra va fi de-a dreptul îngrozită când acesta se va apropia de masa juriului, cu reptila încolăcită în jurul gâtului.
Rapperi, acrobaţi, contorsionişti, păpuşari, dansatori şi chiar inventatori, toţi dornici să arate că merită să câştige marele premiu în valoare de 120 000 de euro vor urca pe scenă în cea de-a doua ediţie a emisiunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Bisericile din Occident, tot mai goale. Preot: Decât să judecăm, am putea lua aminte
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii