Românii au pariat în 2010 la jocuri de noroc online peste 36 milioane de euro
Circa 480.000 de români au participat la jocuri de noroc online anul trecut, valoarea pietei jocurilor de noroc online depasind 36 de milioane de euro, desi în 2010 nu existau companii autorizate pentru organizarea jocurilor de noroc online, spune Ana Maria Baciu, partener si coordonatorul practicii de jocuri de noroc la compania Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen.
Sfârsitul acestei veri a adus însa publicarea în Monitorul Oficial a hotarârii ce modifica normele metodologice de aplicare a legislatiei privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc. Hotarârea de Guvern permite desfasurarea efectiva si legala a jocurilor de noroc online pe teritoriul României. Noua legislatie detaliaza modul în care jucatorii vor putea participa legal la aceste jocuri de noroc, precum si drepturile si obligatiile acestora.
"Avem asadar o legislatie care, cel putin în teorie, permite organizarea legala de jocuri de noroc online, interzice participarea jucatorilor la jocuri de noroc neautorizate si creeaza un cadru de protectie a jucatorilor similar cu cel impus de state cu experienta în domeniul acestor jocuri de noroc", spune Ana Maria Baciu, pentru Ziarul Financiar.
Unul dintre cei mai mari jucatori pe piata jocurilor de noroc este compania Loteria Română, cu afaceri de 262 milioane de euro anul trecut si un profit de 28 milioane de euro, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Aproape 58,9% din veniturile Loteriei Române pe anul trecut au fost aduse de Videoloterie.
"Acest tip de joc nu face parte în categoria jocurilor de noroc online. Loteria nu a intrat înca pe segmentul jocurilor de noroc online", au transmis reprezentantii companiei.
Ana Maria Baciu a spus ca desi Loteria Româna nu opereaza jocuri de noroc online este important faptul ca prin lege i s-a conferit monopol pentru jocuri loto si pariuri mutuale atât offline, cât si online.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News