"Conform rezultatelor sondajului realizat în rândul a 200 de companii, situația economică provocată de măsurile autorităților în contextul apariției virusului COVID 19 este una extrem de alarmantă. Companiile suțin cu toate resursele inițiativele statului român pentru stoparea răspândirea bolii, dar sunt extrem de îngrijorate de faptul că vor fi nevoite să reducă drastic numărul de angajați, ba chiar să închidă business-urile.
"Sunt grav afectați"
75% dintre respondenți au declarat că sunt grav afectați de noua situație, în timp ce 74% dintre ei iau în calcul reducerea numărului de angajați pentru supraviețuirea în această perioadă. Având în vedere caracterul subit al pandemiei, doar 30 % dintre companiile respondente au reușit să pună la punct o strategie de business menită să le ajute în depășirea crizei. 40% dintre companii consideră că își vor putea susține activitatea maxim o lună din surse proprii, iar 35% dintre ele cred că pot rezista între 3 și 6 luni în condițiile actuale.
Cei 200 de respondenți, companii cu o cifră de afaceri de peste 60 de milioane de euro, fac apel la instituțiile statului și cer ajutorul acestora pentru a putea depăși criza. Scutirea impozitelor este considerată o soluție de către 44% dintre companii, în timp ce 23% cred că statul ar putea să le ofere finanțare", se arată în comunicatul Romanian Business Club.
"Facem un apel la autoritățile competente"
"Având în vedere că Romanian Business Club este un proiect pe care l-am dezvoltat din dorința de a oferi un suport tuturor antreprenorilor aflați la început de drum, am văzut necesară inițierea acestui sondaj. Situațiile neprevăzute cu care ne confruntăm din poziția de antreprenori pot fi uneori copleșitoare, dar acum este și contextul COVID 19 care amenință toate business-urile mici și mijlocii din România.
Facem un apel la autoritățile competente și sperăm să fi început deja dezvoltarea unei strategii care să ajute business-urile să își revină după această perioadă plină de neliniște prin care trecem. Credem că este necesar ca atunci când vom stopa răspândirea acestui virus, moment care sperăm să fie cât mai curând, să avem în continuare o economie stabilă", a declarat Vlad Mihălăchioiu, Fondator Bucharest Business Club.
Și Horeca Insight, platforma online a industriei ospitalității, unul dintre principalii organizatori de evenimente din domeniu, a pornit un demers de a strânge într-un grup de toți antreprenorii care sunt afectați de restricțiile impuse de autorități. Această inițiativă vine din cauza faptului că industria Horeca este una dintre cele mai grav afectate și dorește să își unească eforturile pentru a solicita soluții concrete din partea statului român pentru depășirea situației și pentru a găsi împreună cele mai bune soluții", se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă