Canotaj. România, regina Europei. Mesaj emoționant, Elisabeta Lipă VIDEO
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
 Campionatele Europene de canotaj pentru seniori, Glasgow. Echipajul 8+1 feminin. foto: facebook
Campionatele Europene de canotaj pentru seniori, Glasgow. Echipajul 8+1 feminin. foto: facebook
România a cucerit 5 medalii la Campionatele Europene de canotaj pentru seniori de la Glasgow, pe lacul Strathclyde: 3 de aur, una de argint și una de bronz.

Elisabeta Lipă, președinte al Federației Române de Canotaj și președinte al Clubului Sportiv Dinamo București, a transmis un mesaj emoționant pentru sportivii români care au reușit, din nou, să readucă tricolorul românesc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, într-un campionat de anvergură:

”În această zi cu totul deosebită pentru sportul nostru, vreau să vă împărtășesc marea mea bucurie și emoție. Mă simt cu adevărat mândră de canotorii și canotoarele din România, care, într-o zi de august, au adus soare în sufletele noastre, ale tuturor românilor, cucerind cinci superbe medalii la Campionatele Europene pentru seniori de la Glasgow, Scoția. Acolo, sub privirile întregului continent, ei au arătat că știu să își respecte munca, să își iubească tricolorul și să dea totul pentru onoare și pentru țara lor, câștigând - în doar prima zi a finelelor - trei medalii de aur (la feminin dublu rame și opt plus unu, precum și la masculin patru rame), o medalie de argint (la feminin patru rame) și una de bronz (la masculin dublu rame). Îi felicit din toată inima și le transmit ceea ce am simțit când am ascultat de trei ori imnul României rasunând la Glasgow: că sunt foarte mândră de ei, de toți. Grație vouă, România este, după prima zi a finalelor, pe locul 1 intre națiunile Europei !

De asemenea, aș vrea să le urez și sa le transmit mult, mult succes celor care vor lupta și duminică, pentru tricolorul românesc, în alte trei finale europene. Mult succes Gianina și Ionela, să faceți exact ce ați făcut atât de bine în ultima cursă, de vineri, adică să învingeți, pentru că asta este valoarea voastră ! Mult succes și vouă, Johnny și Marian, iar tu, Johnny, să îl ajuți pe Marian ca de ziua lui de naștere să își ofere - și nouă deopotrivă - cel mai frumos cadou, aurul european ! Și nu în ultimul rând, mult succes Cosmin și băieților de lângă tine, din barca de opt, să faceți aidoma fetelor, pentru că puteți și avem încredere în voi !
Mult succces tuturor, felicitări pentru azi și, sper și cred din tot sufletul, și pentru mâine !
Hai România !” a postat marea noastră campionaă pe pagina sa de facebook.

VIDEO Aur pentru România - 8+1 feminin

Campionatele Europene de canotaj pentru seniori de la Glasgow, rezultate România, sâmbătă:

Medalii de aur:

- dublu rame feminin, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș;
- patru rame masculin, Ștefan-Constantin Berariu, Cosmin Pascari, Ciprian Huc, Mihai-Vasile Țigănescu;
- opt plus unu feminin, Ioana Vrânceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Beatrice-Mădălina Parfenie, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu și Daniela Druncea.

Medalii de argint la patru rame feminin: Roxana-Georgiana Parascanu. Mădălina Hegheș, Mădălina-Gabriela Cașu, Iuliana Buhuș.

Medalii de Bronz la dublu rame masculin, Ciprian Tudosa, Marius Vasile Cozmiuc.


Vezi și: Mondiale Canotaj: România, medaliată cu aur


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel