Duminică, au avut loc alegeri parlamentare în Grecia și prezidențiale în Franța. Pe cele din Serbia nici nu le mai luăm în seamă. Ne bucurăm doar că țara nu mai este în război.

Luni, a fost ceremonia de investire a Țarului Putin la Kremlin și a premierului Ponta ca șef al Guvernului de la București.

În Grecia, democrația își arată limitele. Partidele tradiționale Pasok și Noua Democrație au obținut împreună sub o treime din locurile din Parlament. În schimb, Partidul neonazist și-a făcut loc acolo unde, cu mii de ani în urmă, s-a născut democrația. Criza economică din Grecia a aruncat în aer tot ce înseamnă partid politic tradițional, logică, simț civic , dorință de libertate. Importantă pare să fie doar supraviețuirea. Soluțiile miraculoase ale FMI, UE, Banca Europeană, Banca Mondială sau frânt toate acolo unde politicienii iresponsabili, vreme de mai multe decenii, au furat înspăimântător distrugând practic o țară căreia omenirea îi datorează atăt de mult.

În Rusia, s-a pus practic punct până și aparențelor de democrație de tip occidental. Putin este mai degrabă un despot care ține țara stabilă și care e pe cale să-i redea statutul de mare putere economică. De aici și până la rangul de superputere, pe care îl avea fosta URSS ar mai putea să treacă un deceniu. Tocmai de aceea, Vladimir Putin și-a prevăzut în noua Constituție două mandate prezidențiale de câte șase ani fiecare.

În România, Victor Ponta găsește o țară în ruină. În timp ce PDL-ul perorează perfect liniștit minciuni electorale, pe care pur și simplu nu-ți mai vine să le combați, BNR și FMI constată realitățile dure: țara este în pragul falimentului economic.

La Cotroceni, Stăpânul Serviciilor este la fel de inexpugnabil ca Putin la Kremlin. După cum stau lucrurile, România, sora mai mică a Franței și vecina Serbiei, pare să ia ce este mai rău din Grecia și din Rusia: haosul economic suprapus autoritarismului Tătucului.

Nu cred că voi putea să văd în timpul vieții mele în România eleganța și firescul cu care s-a desfășurat alteranța la putere în Franța. Deși au fost despărțiți de puțin peste un procent, Sarkozy și-a recunoscut imediat înfrângerea în fața lui Hollande, iar voturile francezilor din departamentele de peste mări nu au răsturnat în mod suspect rezultatul alegerilor peste noapte.

În România, slavă Domnului nu va fi niciodată război așa cum s-a întâmplat în fosta Iugoslavie, dar mă întreb dacă vom avea vreodată vreo democrație ca în Franța.

 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News