Data publicării:

Vâlcu, despre Băsescu: „L-am reevaluat!”. După 20 de ani, e total de acord cu el

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

După 20 de ani, e prima dată când sunt total de acord cu Traian Băsescu.

Chiar dacă a fost scos din cursă de CCR, instituțiile statului trebuie să continue ”să-l devoaleze pe șarlatanul de Georgescu”, a spus fostul președinte marți seara. Aici are mare dreptate. Un segment important al publicului a fost păcălit de panarama tiktokistă și, datorită judecătorilor CCR, nu are șansa de a trăi dezamăgirea, așa cum au încercat-o, la vremea lor, votanții lui Băsescu și ai lui Iohannis.

De 20 de ani, urbanul mare, diaspora, persoanele cu studii superioare își tot pun președinți de dreapta, după care, în al doilea mandat, regretă fapta. Era timpul ca și urbanul mic, ruralul, sau persoanele mai puțin educate să sufere propria dezamăgire cruntă, să poată spune și ele, aoleu, ce președinte-dezastru am dus la Cotroceni. Asta e, n-a fost să fie, nu le-a dat voie Livia Stanciu, dar vor mai fi ocazii să se înșele singur, fiecare, la urne, dacă nu ne ocupă dictatorul Zelenski, între timp.

În ceea ce-l privește pe fostul candidat surpriză, ne lămurește asupra ”șarlatanului Georgescu” chiar dl Mesia însuși.

În iulie 2024, Domnul domnului Musk spunea despre Vance că e agent sub acoperire, iar Statele Unite sunt conduse de CIA, care a dărâmat Turnurile gemene și a filmat la Hollywood împușcarea lui Trump și mersul pe Lună.

Acest podcast restrânge la două, ipotezele în cazul Georgescu: fie vorbim de delir, fie de trădare. De ce ar fi debitat aceste aberații, construite pe scheletul unor teorii ale conspirației pe care Kremlinul le-a tot promovat, în Războiul Rece, dacă nu pentru a-și încasa simbria?

Fiindcă un ”prezidențiabil” care pune în circulație poveștile Moscovei merită investiția, chiar dacă nu sare de 1-2 procente. În România nu l-o băga nimeni în seamă, dar Kremlinul poate folosi călinul în efortul său de război al informațiilor: uitați-vă, rușilor, că sunt politicieni care vor să scoată România din UE și NATO, iar românii ca mâine or să întoarcă armele etc.

Surpriza din 24 noiembrie cred că l-a făcut pe Narîșkin să-și dea cu palma-n cap: a tăiat pomul cu fructe de aur doar pentru a culege două cireșe. Și-a folosit omul la propagandă, în loc să joace la câștig, să-l crediteze cu șanse în lupta pentru Cotroceni. Într-o țară în care 80% din populație consideră că Rusia e principalul inamic, iar NATO e garantul securității nu prea ai cum ajunge la 50% plus unu dintre alegători cerând sfatul Moscovei. Pe de altă parte, nu e puțin nici să bagi zâzanie, să creezi tensiune în societate și neîncredere în stat, cum a reușit Mesia din Balotești.

Personal, consider că dl Mesia trebuie ajutat de medici, nu acuzat de procurori, dar iată că dl Băsescu, care se pricepe mai bine, cere instituțiilor să-l devoaleze până la capăt pe Georgescu. Iată cum viața ne-a arătat că se poate orice: după ani în care l-am criticat și contrazis, azi îl susțin. L-am reevaluat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel