Investiție de peste un trilion de dolari a arabilor în economia Statelor Unite ale Americii

Emiratele Arabe Unite au convenit să investească 1,4 trilioane de dolari în Statele Unite ale Americii.
Emiratele Arabe Unite (EAU) s-au angajat la un cadru de investiții de 1,4 trilioane de dolari pe 10 ani în Statele Unite, după ce oficiali din Emirate s-au întâlnit cu președintele Donald Trump în această săptămână, a declarat vineri pentru Reuters un oficial de la Casa Albă.
Investițiile vizează infrastructura energetică, semiconductori și producția industrială
Noul cadru va „crește substanțial investițiile actuale ale EAU în economia SUA” în infrastructură IA, semiconductori, energie și producție industrială americană, a menționat el.
Potrivit oficialului american, acordul a rezultat în urma întâlnirii pe care Trump a avut-o marți, în Biroul Oval, alături de consilierul pentru securitate națională al EAU, șeicul Tahnoon bin Zayed, și a unei cine pe care vicepreședintele J. D. Vance și câțiva membri ai cabinetului au luat-o cu o delegație din Emirate, din care au făcut parte șefii marilor fonduri suverane și corporațiilor EAU.
Potrivit cadrului convenit, fondul de investiții ADQ al EAU și partenerul american Energy Capital Partners au anunțat o inițiativă de 25 miliarde de dolari axată pe SUA pentru investiții în infrastructura energetică și centre de date, a mai afirmat oficialul citat de Reuters.
XRG, filiala de investiții internaționale a companiei petroliere a Emiratelor, ADNOC, și-a anunțat de asemenea angajamentul de a susține producția și exporturile americane de gaz natural printr-o investiție în instalația de export de gaze naturale lichefiate NextDecade din Texas, a adăugat sursa citată.
Potrivit acesteia, companiile au planuri suplimentare de a face investiții substanțiale în active americane din domeniile gazului, produselor chimice, infrastructurii energetice și soluțiilor cu emisii reduse de carbon, conform Agerpres.
Citește și: Câți bani continuă să primească de la statul român ucrainenii care vin în România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News