România interzice comerțul cu oi și capre dintr-o țară vecină
România interzice comerțul cu oi și capre din anumite regiuni ale Bulgariei unde au apărut focare de pestă.
România interzice comerţul cu oi şi capre, material seminal, ovule şi embrioni de la aceste rumegătoare din două regiuni ale Bulgariei - Yambol şi Burgas - unde au fost confirmate primele focare de pestă a micilor rumegătoare din Uniunea Europeană, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
În România nu evoluează această boală, având statut de ţară liberă de pesta micilor rumegătoare.
Conform unui comunicat al ANSVSA, primul focar de pestă a micilor rumegatoare din Uniunea Europeană a fost confirmat în Bulgaria în data de 23 iunie a acestui an, urmat de confirmarea altor noi focare în 28 iunie şi 9 iulie. Din data de 9 iulie şi până în prezent nu a mai fost confirmat un alt focar de boală în Bulgaria.
În aceste condiţii, ANSVSA a interzis expedierea/achiziţionarea de rumegătoare mici şi material seminal, ovule şi embrioni de la rumegătoare mici şi introducerea acestora pe teritoriul României din Bulgaria, respectiv din comunele Bolyarovo şi Elhovo din regiunea Yambol şi din comunele Sredets, Sozopol, Primorsko, Malko Tarnovo şi Tsarevo din regiunea Burgas.
Solicitare către operatorii economici
Ambele regiuni se află în apropierea graniţei Bulgariei cu Turcia.
ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicaţi în activitatea de comerţ cu rumegătoare să acorde maximă atenţie instrucţiunilor transmise de ANSVSA prin intermediul DSVSA judeţene, pentru a îşi proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală. De asemenea, orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA judeţene.
Specialiştii sanitari-veterinari precizează că pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Boala se transmite în principal prin contact direct. Mortalitatea în cazul animalelor infectate poate ajunge la 70%.
Pentru a păstra statutul de ţară liberă de pestă, ANSVSA a organizat în teritoriu mai multe întâlniri pentru informarea medicilor veterinari cu atribuţii specifice, a operatorilor economici şi a tuturor persoanelor implicate în activitatea de comerţ cu rumegătoare din Bulgaria sau cu rumegătoare care tranzitează Bulgaria.
De asemenea, au fost intensificate acţiunile de supraveghere pasivă, în special în judeţele din sudul ţării, iar medicii veterinari au fost instruiţi cu privire la recunoaşterea semnelor clinice de boală în conformitate cu specificaţiile Organizaţiei Mondiale de Sănătate Animală (OIE).
Controale întărite la punctele de froniteră
Nu în ultimul rând, au fost întărite controalele în punctele de trecere la frontieră în ceea ce priveşte transporturile de rumegătoare din Bulgaria şi Turcia, având în vedere că ultimele animalele la care s-a confirmat boala nu prezentau semne clinice, confirmarea făcându-se în baza investigaţiilor de laborator.
Potrivit sursei citate, specialiştii din cadrul Autorităţii de la nivel central s-au întâlnit cu cei din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală pentru a analiza situaţia epidemiologică din Bulgaria şi pentru a stabili măsurile adecvate pentru supravegherea şi diagnosticarea acestei boli.
În data de 21 august este convocată o instruire prin videoconferinţă cu reprezentanţii tuturor DSVSA judeţene pe acest subiect, urmând ca, în scurt timp să fie organizat un exerciţiu de simulare pentru pesta micilor rumegătoare.
Comisia Europeană a adoptat în 4 iulie 2018, Decizia (EU) 2018/954 de stabilire a anumitor măsuri de protecţie pentru prevenirea răspândirii pestei micilor rumegătoare în Bulgaria.
Anul trecut, România s-a situat pe locul patru în rândul Statelor Membre, după Regatul Unit, Spania şi Grecia la efectivele de ovine şi caprine deţinute, cu un total de 11,485 milioane de capete, relevă datele Institutului Naţional de Statistică. Exceptând anul 2010, aceste efective au înregistrat creşteri în fiecare an, în 2017 fiind consemnate cu 36,6% mai multe ori şi capre faţă de anul 2006.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News