Data actualizării:
Data publicării:

România, cel mai mic salariu mediu din Uniunea Europeană. Țara în care se câștigă cel mai bine

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Mikhail Nilov)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Mikhail Nilov)

România este ţara cu cel mai scăzut salariu mediu brut din Uniunea Europeană

Alegeri prezidentiale 2024

Este vorba de aproximativ 1.000 de euro lunar. Potrivit datelor publicate de Eurostat, la nivel european, salariul mediu era anul trecut de peste 2.700 de euro lunar. Cele mai mari salarii medii au fost în Luxemburg - 6.000 de euro lunar, Danemarca - peste 5.000 şi Irlanda - peste 4000, scrie Rador.

În perioada iulie-septembrie din acest an, costurile salariale au crescut, în medie, cu 2,8 % în Uniunea Europeană şi cu doar 1,9% în România, în timp ce contribuţiile sociale plătite de angajator s-au majorat cu 5,3% la nivel comunitar, iar în ţara noastră cu 10,9%. Salariul mediu net în România a depăşit 4.000 de lei, în luna octombrie 2022.

Venitul unei gospodării, mai mic 

România este și printre puținele țări din UE unde venitul unei gospodării a scăzut în 2021, scrie Agerpres.

Anul trecut, 84% din populaţia UE locuia în gospodării al căror venit net fie a rămas stabil (66,5%), fie a crescut (17,5%) comparativ cu 2020, în timp ce 16% din populaţia UE a raportat o scădere, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Ponderea populaţiei care a declarat o scădere a venitului gospodăriei variază de la 5,4% în România la 27,6% în Cipru, în timp ce ponderea celor care au raportat o creştere a venitului gospodăriei variază de la 4,9% în Italia la 34,8% în Cehia. Ponderea populaţiei care locuia în gospodării cu un venit mai mult sau mai puţin stabil în 2021 comparativ cu 2020 depăşeşte 50% în toate statele membre UE, de la 50,7% în Cipru la 84% în Italia. 

În 17 din statele membre UE, ponderea populaţiei care a declarat o creştere a venitului a fost mai ridicată decât ponderea celor care au raportat o scădere. Diferenţa a fost de peste zece puncte procentuale (pp) în opt din ţările membre UE.

În schimb, ponderea populaţiei care a declarat o scădere a venitului a fost mai ridicată decât ponderea celor care au raportat o creştere în nouă state membre UE, diferenţa fiind de sub zece puncte procentuale în opt din aceste ţări membre UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel