Data actualizării:
Data publicării:

Romania ajută Franţa să lupte cu incendiile de pădure. Nicolae Ciucă: Dovedim capacitatea de a fi un partener pe care aliaţii se pot baza

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Premierul Nicolae Ciucă a convocat joi CNSU, iar la finalul şedinţei s-a decis trimiterea de ajutoare către Franţa pentru lupta contra incendiilor de pădure. 

”Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Franța pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul acestora.

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile Republicii Franța.

Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, două aeronave aflate în dotarea Bazei PAPA de transport aerian strategic, utilizând resursele de zbor destinate Ministerului Apărării Naționale din România, vor efectua începând cu data de 11.08.2022 o misiune internațională de sprijin în Franța, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure, care au pus stăpânire pe teritoriul acestora. Cele două aeronave, care vor pleca din București, respectiv Timișoara vor fi folosite pentru transport logistic ce constă în 17 mijloace de intervenție și personal de intervenție aferent , respectiv 77 pompieri salvatori.

Precizăm faptul că ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Franța, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Dat fiind contextul actual, în care mai multe țări europene se confruntă cu incendiile de vegetație, reamintim faptul că statul român s-a implicat și în sprijinirea autorităților din Grecia cu echipe specializate de intervenție, la solicitările formulate de guvernul elen, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă.

România continuă să-și onoreze angajamentele internaționale, rămânând un partener solidar Franței, așa cum la rândul său, statul francez a sprijinit și sprijină în continuare poporul român în numeroase situații”, transmite Biroul de Presă al Guvernului.

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj: Dovedim capacitatea de a fi un partener pe care aliaţii se pot baza

"România este solidară cu Franța, partenerul și prietenul nostru tradițional, care se confruntă în aceste zile cu incendii extinse de vegetație. În urma consultării cu președintele României, domnul Klaus Iohannis, am convocat astăzi Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru a stabili intervenția noastră alături de alte state membre, în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă.

Două aeronave militare cu mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori vor ajunge în scurt timp pe teritoriul francez, pentru a oferi expresia solidarității românești și sprijin concret pentru stingerea incendiilor. Mulțumesc Departamentului pentru Situații de Urgență pentru mobilizare!

La fel ca în cazul Republicii Elene, când România a avut o contribuție importantă la stingerea incendiilor, și acum dovedim capacitatea noastră de a fi un partener pe care aliații se pot baza", a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel